Eveniment
Nicolae Albu, destituit și renumit în funcția de prefect al județului Alba, în aceeași zi
Nicolae Albu a fost renumit în funcția de prefect al județului Alba, miercuri, 3 martie. În aceeași zi acesta a fost demis, din cauza unei proceduri care ține de schimbarea statutului prefecților și subprefecților din România.
De asemenea,Viorel Rașcovici a fost numit miercuri dimineață în funcția de subprefect al județului Alba, la propunerea USR.
Nicolae Albu are 48 de ani, este absolvent al unei facultăți de drept și are un master în drept administrativ și proceduri notariale. Lucrează de 29 de ani la Poșta Română, unde a deținut funcții de inspector sau chiar director (pentru o perioadă de 4 ani). A fost timp de 4 ani lider sindical și vicepreședinte la nivel național al sindicatului poștașilor. Este consilier județean și deține o funcție de conducere în PNL Alba.
Propunerea USR-PLUS pentru funcția de subprefect al județului Alba, fostul polițist Viorel Rașcovici, și-a trecut în CV că a urmat studii superioare la o universitate aflată la momentul respectiv în centrul unui scandal cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Potrivit CV-ului, este vorba despre ”Universitatea Internațională Deschisă Tehnoeconomie și Cooperare Româno-Americană din București, Facultatea de Drept, Legislație Internațională Comparată, Diplomație și Consultanță Juridico-Economică, domeniul fundamental științe juridice”.
CITEȘTE ȘI: Viorel Rașcovici, numit subprefect de Alba din partea USR. Guvernul a ignorat neclaritățile din CV-ul acestuia
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News