Actualitate
Nicu Vîlcu, de la CS Unirea Alba Iulia, medalii de argint și bronz la Campionatul Național de Haltere Juniori II – Under 17
O medalie de argint și două de bronz, la Campionatul Național de Haltere – Juniori II – Under 17, au fost câștigate de un sportiv de la CS Unirea Alba Iulia.
Competiția s-a desfășurat în perioada 31 august – 2 septembrie, la Arad.
Vîlcu Nicu (cat. 96 de kilograme, 15 ani), sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia, a concurat cu cei mai buni sportivi din țară la categoria sa. Acesta a obținut medalie de bronz la proba ”smuls”, argint la proba ”aruncat” și bronz la ”total”.
De asemenea, o figură frumoasă, cu rezultate apropiate de podium, a făcut și sportiva Virginia Mârza (cat. 76 kg, 17 ani), care a obținut 3 locuri 4 (la smuls, aruncat și total) la acest campionat.
”CS Unirea Alba Iulia continuă seria rezultatelor bune și demonstrează că are sportivi și antrenori buni, competitivi, pentru care vorbesc medaliile obținute la cele mai puternice competiții de pe plan național și internațional. Clubul nostru are ușile deschise pentru toți cei care vor și cred că pot ajunge pe primul loc, pentru toți cei care vor să înlocuiască ”nu pot”, ”nu cred”, ”nu știu” cu un simplu, sigur și răspicat <da, voi putea!> Felicit echipa CS Unirea Alba Iulia, pe cei doi sportivi și pe antrenorul secției de haltere Ioan Frățilă” – Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia.
La Haltere există două stiluri:
– smuls (constă în ridicarea halterei cu ambele brațe printr-o singură mișcare continuă);
– aruncat (constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus).
Competiția începe cu stilul ”smuls” la care fiecare concurent are dreptul la trei încercări, iar apoi se trece la ”aruncat” la care din nou fiecare sportiv are dreptul la trei încercări, punctându-se cea mai bună reușită. Câștigător la ”total” este desemnat sportivul care a ridicat cel mai mult însumat la cele două stiluri.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News