Connect with us
Publicitate

Actualitate

Noi beneficii pentru şomeri şi angajatorii acestora, începând din decembrie. Cum se acordă prima de instalare, de cel mult 15.500 de lei

Publicat

bursa locurilor de munca Șomerii aflați în căutarea unui loc de muncă și angajatorii acestora vor beneficia, din decembrie, de noi măsuri de sprijin. Printre noile reglementări se numără și acordarea unei prime de instalare în valoare de 12.500 de lei oferită persoanelor care se încadrează în muncă, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul. Suma creşte la 15.500 de lei în cazul în care acestea sunt însoţite de membrii familiei.

Ordonanţa de urgenţă nr. 60/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă a fost publicată marți în Monitorul Oficial. Noile măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă vizează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatorii, dar și românii din diaspora.

Între măsurile concrete incluse în noul pachet se găsesc măsuri active destinate ocupării ce încurajează mobilitatea lucrătorilor prin acordarea unor prime (de activare, de încadrare sau de instalare) sau decontarea navetei. Ordonanţa de urgență majorează și cuantumul subvențiilor acordate angajatorilor.

Prima de activare

Ordonanța prevede acordarea unei prime de activare în valoare de 500 lei neimpozabilă șomerilor înregistrați care nu beneficiază de indemnizație de șomaj, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puțin 3 luni. Prima de activare nu se cumulează cu prima de încadrare şi prima de instalare.

Persoanele care beneficiază de prima de activare au dreptul la menţinerea acesteia şi în situaţia în care, în perioada de 3 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator şi se încadrează, în termen de 30 de zile, la un alt angajator, în aceleaşi condiţii.

Angajaţii au obligaţia de a restitui integral sumele constituind prima de activare, în situaţia în care raporturile de muncă sau de serviciu încetează, într-o perioadă mai mică de 3 luni de la data încadrării în muncă.

Prima de încadrare

Se schimbă cuantumul şi modalitatea de acordare a primei de încadrare – cuantumul primei se calculează la 0,5 lei/km dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporțional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfășoară efectiv activitatea la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă.

Această primă de încadrare se va acorda lunar, pentru o perioadă de 12 luni, șomerilor înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil sau reședința.

Prima de instalare

Aceasta se acordă persoanelor înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care îşi au domiciliul sau reședința şi ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia.

Prima de instalare se acordă în cuantum diferențiat:

a) 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul;

b) 15.500 lei pentru persoanele care sunt însoțite de membrii familiei care își schimbă domiciliul;

c) în cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei;

d)   în situația în care persoanelor care îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare li se asigură de către angajator sau autoritățile publice locale sau centrale, locuință de serviciu sau suportarea cheltuielilor aferente din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, acestea beneficiază, fiecare, doar de o primă de instalare în cuantum de:

– 3.500 lei pentru situațiile prevăzute la punctele a) și c);

– 6.500 lei pentru situația prevăzută la punctul b).

Prima de instalare, în cuantumurile de la punctele a), b) și c) se acordă în două tranșe: o tranșă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data instalării și o tranșă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare;

Prima de instalare stabilită în cuantumul prevăzut la punctul d) se acordă într-o singură tranșă.

Prima de instalare se acordă și persoanelor de cetățenie română care și-au exercitat dreptul la libera circulației a lucrătorilor în spațiul UE și SEE pe o perioadă de cel puțin 36 luni, în cuantumurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Subvenţiile acordate angajatorilor, majorate

Pachetul de măsuri active adoptate de Guvern majorează cuantumul subvențiilor acordate angajatorilor, prin plata unei valori nominale. În plus, aceste subvenții se vor da și pentru încadrarea în muncă a unor categorii noi, respectiv șomerii de lungă durată și tinerii NEET, astfel:

– angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat o sumă în cuantum de 900 lei;

– angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată, absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, suma în cuantum de 900 lei pe o perioadă de 18 luni;

– angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri de lungă durata, tineri NEET sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni;

– angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni;

– angajatorii care încadrează în muncă, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă în cuantum de 900 lei;

Subvențiile se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat de persoanele angajate din categoriile prevăzute anterior, precum şi pentru perioadele în care persoanele se află în concediu de odihnă.

sursa: legestart.ro, lege5.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate