Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

Noi condiții de înscriere la concursul pentru funcțiile de directori la școli și licee. Baza de selecție a candidaților, extinsă

Publicat

examen

Guvernul a adoptat joi o ordonanță care modifică Legii Educației. Noile prevederi reglementează modul de organizare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, modificările au fost făcute în condițiile în care contractele de management încetează înainte de începutul noului an școlar 2021-2022.

Conform Ordonanței de Urgență, a fost extinsă baza de selecție și au fost introduse criterii de performanță în susținerea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director, director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar și funcțiilor de conducere, îndrumare și control în inspectoratele școlare și casele corpului didactic.

Concurs directori școli: Șanse mai mari pentru tinerii profesori

Astfel, legea nu va mai limita înscrierea la concurs doar a cadrelor didactice titulare care au calitatea de expert în management educațional.

Prin urmare, Ministerul Educației anunță că „se vor putea prezenta la concursul pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ și cadre didactice titulare care nu au calitatea de experți în management educațional, dar care au diplomă de licenţă sau atestat de echivalare în condițiile 149 alin. (3), au promovat examenul de definitivat și au cel puțin cinci ani vechime în învățământ”.

Concurs directori școli: Care este nota promovare

De asemenea, la concursul pentru ocuparea funcţiilor de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare vor putea participa și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă și gradul didactic I sau II.

Totodată, la concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere din inspectoratele școlare şi de director al casei corpului didactic se vor putea înscrie și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă și titlul de doctor sau gradul didactic I.

Pentru a promova, candidații înscriși la concursuri trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la interviu.

„Extinderea bazei de selecție a personalului apt să se înscrie la concursul pentru ocuparea unei funcții de conducere în sistemul de învățământ preuniversitar și reevaluarea criteriilor de performanță vor avea ca efect creșterea calității actului educațional”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

(sursa: Mediafax)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax