Connect with us
Advertisement

Actualitate

Noi e-mail-uri înșelătoare ţintesc victime din România. Mesajele pretind a fi trimise din partea unor companii cunoscute

Publicat

Analiștii în securitate informatică de la Bitdefender avertizează asupra unei noi campanii de e-mail-uri frauduloase care pretind a fi trimise din partea unor companii cunoscute, precum Banca Transilvania sau Poșta Română, cu scopul de a-i convinge pe oameni să acceseze linkuri sau să descarce fișiere periculoase care îi pot spiona sau lăsa fără bani.

În cazul campaniei asociate de către infractori cu Poșta Română, oamenilor li se cere să acceseze un link infectat ca să achite costurile de expediere pentru un colet prin introducerea datelor de card pe o pagină controlată de către infractori.

Mesajele care pretind a fi trimise în numele Băncii Transilvania îndeamnă potențialele victime să descarce o confirmare de plată atașată e-mail-ului, care conține un fișier executabil infectat. Odată ce victima accesează fişierul infectat din e-mail-ul aparent legitim, ameninţarea numită Agent Tesla se instalează pe sistem şi e capabilă să transmită atacatorilor informaţiile stocate şi activitatea de pe dispozitiv.

Pentru a părea cât mai credibile, e-mail-urile se folosesc în mod fraudulos de logo-urile și culorile companiilor în cauză și sunt scrise concis și lizibil. Printre schimbările notabile se numără renunțarea la mesajele lungi și scrierea tot mai corectă a textelor, fără erorile gramaticale specifice până acum acestor tipuri de înșelătorii.

În lunile iunie și august, specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender au identificat campanii similare de e-mail-uri frauduloase trimise în mod înșelător în numele unor organizații precum Poșta Română, Banca Comercială Română, Banca Transilvania, DHL, Balcan Express Curier sau GLS și care instalau amenințări de spionaj pe calculatorul infectat sau vizau furtul datelor de card.

Recomandări pentru utilizatori:

  • Folosiți direct pagina de internet a companiei pentru a vă conecta la diverse conturi și evitați să fiți direcționat către aceasta dinspre un e-mail sau mesaj cu origine incertă.
  • Verificați cu atenție expeditorul e-mail-ului și adresa acestuia înainte de a accesa link-uri sau de a descărca documente atașate
  • Evitați să accesați fișiere executabile sau link-uri venite odată cu e-mail-uri suspecte de la expeditori de la care nu așteptați vreun mesaj.
  • Folosiți o soluție de securitate performantă capabilă să depisteze amenințări informatice și să blocheze instalarea acestora pe dispozitive.
  • Folosiți calculatorul de serviciu doar în scop profesional și nu accesați de pe acesta aplicații sau programe în interes personal.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement