Actualitate
Noi funcţii şi servicii vor fi lansate de Facebook. La ce pot fi folosite de către utilizatori
Mark Zuckerberg, cofondator şi CEO al Facebook, a anunţat că va lansa un nou serviciu, de matrimoniale, pentru platforma de socializare online.
„Va fi pentru a construi relaţii reale, pe termen lung, nu doar pentru aventuri de o noapte”, a spus Zuckerberg, care a subliniat că, în SUA, unul din trei mariaje încep printr-o relaţie online şi că aproximativ 200 de milioane de utilizatori Facebook au statut de celibatar.
Prin noul serviciu, care va fi unul gratuit, utilizatorii vor putea să îşi creeze un profil „matrimonial” separat, care nu va fi vizibil pentru prietenii din reţea, iar potenţialii parteneri vor fi recomandaţi pe baza preferinţelor, punctelor de interes menţionate, precum şi a prietenilor comuni.
De asemenea, este în pregătire este funcţia de control numită „clear history”, care va permite utilizatorilor să şteargă istoricul de navigare.
„În browser-ul vostru există un mod simplu de a şterge cookies şi istoricul. (…) Noi construim o versiune pentru Facebook. Va fi o simplă funcţie de control pentru a şterge istoricul de navigare pe Facebook – ce aţi accesat, site-uri pe care le-ai vizitat şi aşa mai departe”, a scris Zuckerberg marţi, pe contul său.
Facebook va adăuga noi funcţii la serviciul Workplace, pentru a atrage clienţii din zona business şi a concura cu aplicaţii precum Yammer sau Slack, având în vedere că în prezent reţeaua de socializare este identificată mai de grabă cu brandurile sale de consum, precum Messenger şi WhatsApp.
surse: realitatea.net, news.ro, startupcafe.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News