Connect with us
Advertisement

Administrație

Noi investiții în iluminatul public, la Alba Iulia. Zonele și străzile unde se vor monta stâlpi și aparate noi. Licitație, în SEAP

Publicat

Noi investiții în iluminatul public, la Alba Iulia. Iluminatul public urmează să fie modernizat în mai multe zone din municipiul Alba Iulia, printr-o investiție de peste 4,1 milioane de lei. 

Primăria Alba Iulia a lansat pe 25 aprilie, în SEAP, o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor din cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public în municipiul Alba Iulia”.

Valoarea totală este estimată la 4.103.991,6 lei, fără TVA.

Noi investiții în iluminatul public, la Alba Iulia

Potrivit documentației, proiectul urmărește:

  • înlocuirea a 140 aparate de iluminat cu surse LED montate pe stâlpi existenți;
  • extinderea rețelei de iluminat cu LES 0,4 kV aproximativ 2.600 ml și 117 stâlpi noi metalici;
  • montarea a 117 aparate de iluminat cu surse LED montate pe stâlpi noi metalici;
  • montarea de 257 module de comandă telegestiune

Aparatele de iluminat vor fi echipate cu surse LED, iar puterea lor se va alege în urma efectuării calculelor luminotehnice pentru fiecare stradă.

Zonele și străzile unde se vor monta stâlpi și aparate noi

Străzile/tronsoanele de străzi pe care există iluminat public care se modernizează sunt următoarele:

  • parcare lângă strada Tudor Vladimirescu,
  • parcul din fața magazinului Mercur,
  • strada Bucureşti,
  • parcul de lângă strada Bucureşti,
  • parcul Nicolae Bălcescu,
  • parcul Alexandria,
  • Piaţa Iuliu Maniu,
  • parcul de lângă Iuliu Maniu,
  • strada Bucovinei,
  • strada Septimiu Severus și zonele dintre blocuri,
  • strada Costache Negruzzi,
  • strada Arieşului,
  • strada Orizontului,
  • Piaţa Episcop,
  • strada Decebal,
  • strada paralelă cu strada Octavian Goga,
  • strada Christian Tell,
  • strada loan Constande,
  • strada Fraţii Jderi.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Anonim

    sâmbătă, 27.04.2024 at 17:48

    Daca dureaza la fel cu lucrările de pe stardă de la noi unde s-au pus stâlpii de 1 lună dar becuri nu și stam pe întuneric atunci e ok.
    :)))

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement