Actualitate
Noi modificări aduse platformei TikTok. Utilizatorii vor putea face postări de tip text
Rețeaua de socializare chineză TikTok va suferi noi modificări. Pe lângă conținutul audio-video pe care platforma s-a bazat până acum, utilizatorii se vor putea bucura și de postări care conțin exclusiv text.
Totuși, această nouă funcție nu va semăna cu ceea ce este deja disponibil pe Facebook, Twitter sau Reddit, ci va îmbrăca forma Stories, devenind un competitor dirrect pentru Instagram.
La fel ca și în cazul Story-urilor de pe alte platforme, și aici utilizatorii vor putea alege din mai multe fundaluri, fonturi sau melodii pe care să le adauge pe fundal.
De asemenea, tot la fel ca Story-urile cu care v-ați obișnuit pe celelalte platforme, ceilalţi utilizatori pot interacţiona cu noile postări care conţin text făcând preluări, completări şi adăugând comentarii sau răspunsuri.
Postările de tip text de pe TikTok vor avea o limită de 1000 de caractere.
Oficialii companiei dau ca exemple de utilizare a acestor postări-text diferite tipuri de conținut, precum rețetele culinare sau versurile unor melodii.
TikTok a introdus de curând și noi opțiuni pentru părinți, prin care aceștia pot filtra videoclipurile pe care nu doresc să le vadă copiii lor, potrivit Sky News.
Compania chineză a mai făcut demersuri în direcția controlului parental și în trecut, când a fost introdusă funcționalitatea care le permite adulților să își lege contul de cel al tinerilor pentru a controla setările, cum ar fi limitarea timpului petrecut pe aplicație.
Filtrele de conținut nu sunt deloc ceva nou, astfel utilizatorii pot de mult timp să selecteze anumite cuvinte cheie sau hashtaguri în legătură cu care aceștia nu doresc să vadă conținut.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News