Connect with us
Publicitate

Actualitate

Noi programe şcolare şi planuri de învăţământ pentru clasele a V-a şi a IX-a, din 2017. Calendarul modificărilor curriculare

Publicat

Cute schoolboy keeping open book on head in classroom Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, care elaborează curriculumul si care se ocupă de formarea cadrelor didactice, a anunţat că a fost aprobat Calendarul de dezvoltare curriculară pentru perioada 2015 – 2017. Potrivit acestuia, din septembrie 2017, elevii de clasa a V-a şi de clasa a IX-a vor învăţa după un nou curriculum şcolar, cu planuri-cadru şi programe şcolare în concordanţă cu cele realizate deja în învăţământul primar.

Documentul prezintă principale activităţi în domeniul elaborării Curriculumului naţional, potrivit ţintei strategice şi direcţiilor majore de acţiune.

Ţintă strategică este reprezentată de implementarea în învăţământul gimnazial şi în învăţământul liceal, începând cu anul şcolar 2017-2018 (la clasa a V-a şi la clasa a IX-a), a unor noi planuri-cadru de învăţământ şi a unor noi programe şcolare, potrivit ISE.

Specialiştii ISE precizează că, înainte ca noile programe să fie aplicate la clasa, este necesară formarea profesorilor din învăţământul gimnazial şi liceal.

Termenul orientativ pentru finalizarea planurilor-cadru (planurile cu numele materiilor pentru elevi la fiecare clasa şi numărul de ore) pentru gimnaziu şi liceu este data 31 august 2015.

Apoi, până în noiembrie 2016, vor trebui finalizate programele şcolare pentru toate materiile de clasa a V-a şi de clasa a IX-a, iar în anul şcolar 2017-2018 aceste programe să fie aplicate la clasă.
Clasele a V-a şi a IX-a sunt singurele pentru care documentul aprobat de Minister prevede şi un termen de implementare a programelor şcolare noi. La restul claselor, există termene de finalizare a programelor şcolare, astfel:

pentru gimnaziu (clasele a V-a – a VIII-a): noiembrie 2016

pentru liceu (clasele a IX-a – a X-a): noiembrie 2016

pentru liceu (clasele a XI-a – a XII-a): decembrie 2017

„Pentru liceu, este necesară corelarea activităţilor şi termenelor între prezentul calendar de dezvoltare curriculară şi cel al proiectului ROSE finanţat de Banca Mondială, în vederea atingerii ţintei strategice propuse (în condiţiile in care proiectul constituie şi principala sursă de finanţare a dezvoltării Curriculumului naţional pentru liceu)”, se mai arată în documentele ISE.

Vezi integral Calendarul-Dezvoltarii-Curriculare-2015-20171

surse: hotnews, ise.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate