Connect with us
Advertisement

Economie

Noi reglementări pentru comerț online, aprobate de Guvern. Obligații pentru vânzători

online banking card pixabay free

Publicat

Guvernul a aprobat marți o ordonanță de urgență cu reglementări privind contractele de comerț online.

Potrivit OUG, vânzătorul răspunde față de consumator pentru orice neconformitate existentă în momentul livrării bunurilor, care se constatată în termen de doi ani de la data respectivă.

În cazul bunurilor cu elemente digitale pentru care contractul de vânzare prevede furnizarea continuă de conținut digital sau de servicii digitale pentru o anumită perioadă, vânzătorul răspunde pentru orice neconformitate a conținutului digital sau a serviciului digital care intervine sau este constatată în termen de doi ani de la momentul livrării pentru produse cu durată medie de utilizare de până la cinci ani, respectiv în termen de cinci ani de la data respectivă pentru produse cu durată medie de utilizare de peste cinci ani.

Prevederile ordonanței de urgență se aplică de la data de 1 ianuarie 2022, iar instituția publică responsabilă cu implementarea acesteia este Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Actul normativ stabilește cadrul legal cu privire la contractele de vânzare încheiate între vânzător și consumator, în special norme privind conformitatea bunurilor cu contractul, măsurile corective în caz de neconformitate, modalitățile de punere în aplicare a respectivelor măsuri corective, precum și garanțiile comerciale în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și a unei bune funcționări a pieței interne.

Este o transpunere a Directivei (UE) 2019/771 a Parlamentului European și acoperă cele mai importante diferențe dintre normele naționale obligatorii de protecție a consumatorilor, ca urmare a transpunerii de către statele membre a normelor minime de armonizare prevăzute în Directiva 1999/44/CE.

De ce au fost necesare modificările în lege

Dat fiind că vânzările online de bunuri constituie marea majoritate a vânzărilor transfrontaliere în Uniune, iar, pe de altă parte, evoluția tehnologică a condus la o piață a bunurilor care încorporează conținut digital sau servicii digitale sau sunt interconectate cu acestea, era nevoie de un nivel ridicat de protecție a consumatorului și de sporirea securității juridice a normelor aplicabile contractelor de vânzare a unor astfel de produse, se arată în document.

Bunurile ar trebui să respecte cerințele convenite între vânzător și consumator în contractual de vânzare. Astfel de cerințe includ cantitatea, calitatea, tipul și descrierea bunurilor, caracterul lor adecvat pentru a corespunde unui anumit scop, precum și obligaţia ca livrarea bunurilor să conţină şi accesoriile convenite și cu toate instrucțiunile.

Având în vedere evoluția constantă a conținutului digital sau a serviciilor digitale încorporate în bunuri digitale sau interconectate cu acestea, vânzătorii pot conveni cu consumatorii să ofere actualizări pentru astfel de bunuri.

Conform celor convenite în contractul de vânzare, actualizările pot îmbunătăți și consolida elementul de conținut digital sau de serviciu digital al bunurilor, pot extinde funcționalitățile acestora, le pot adapta la evoluțiile tehnice, le pot proteja împotriva noilor amenințări la adresa securității sau pot avea alte scopuri.

Prin urmare, conformitatea bunurilor cu conținut digital sau cu servicii digitale care sunt încorporate în bunuri sau sunt interconectate cu acestea trebuie, de asemenea, să fie evaluată pentru a se stabili dacă elementul de conținut digital sau de serviciu digital al unor astfel de bunuri este actualizat în conformitate cu contractul de vânzare.

Neconformități ale bunurior și serviciilor

Nefurnizarea actualizărilor care au fost convenite în contractul de vânzare este considerată drept o neconformitate a bunurilor. În plus, actualizările incorecte sau incomplete sunt, de asemenea, considerate drept o neconformitate a bunurilor, deoarece acest lucru ar însemna că aceste actualizări nu sunt efectuate în modul stipulat în contract.

Pentru a fi conforme, bunurile ar trebui să respecte nu doar cerințele subiective de conformitate, ci și cerințele obiective de conformitate stabilite în prezenta ordonanță de urgență. Conformitatea este evaluată având în vedere, printre altele, scopul pentru care s-ar utiliza în mod normal bunurile de același tip, livrarea acestora cu accesoriile și instrucțiunile pe care consumatorul se poate aștepta în mod rezonabil să le primească sau corespondențele dintre acestea și eșantionul sau modelul pe care vânzătorul l-a pus la dispoziția consumatorului.

Bunurile ar trebui să dețină, de asemenea, calitățile și caracteristicile care sunt normale pentru bunurile de același tip și la care consumatorul se poate aștepta, în mod rezonabil având în vedere natura bunurilor și ținându-se seama de orice declarație publică a vânzătorului sau în numele acestuia ori al altor persoane aflate în amonte în cadrul lanțului de tranzacții.

Un mare număr de bunuri trebuie să fie instalate înainte de a putea fi efectiv utilizate de către consumatori. În plus, în cazul bunurilor cu elemente digitale, este de obicei necesară instalarea conținutului digital sau a serviciului digital astfel încât consumatorii să poată utiliza bunurile respective în conformitate cu scopul lor preconizat.

Prin urmare, orice neconformitate care rezultă dintr-o instalare incorectă a bunurilor, inclusiv din instalarea incorectă a conținutului digital sau a serviciului digital încorporat în bunuri, sau interconectat cu acestea este considerată drept o neconformitate în cazul în care instalarea a fost efectuată de vânzător sau sub controlul vânzătorului.

În cazul în care bunurile erau destinate a fi instalate de către consumator, neconformitatea care rezultă din instalarea incorectă este considerată drept neconformitate a bunurilor, indiferent dacă instalarea a fost efectuată de către consumator sau de către o parte terță aflată în răspunderea consumatorului, alta persoană ce are legătură cu consuamtorul dacă instalarea incorectă a fost cauzată de deficiențe ale instrucțiunilor de instalare, cum ar fi caracterul incomplet sau lipsa de claritate a instrucțiunilor de instalare, care fac instrucțiunile de instalare dificil de utilizat pentru consumatorul mediu.

Ce drepturi au clienții și excepții

În caz de neconformitate, consumatorii au dreptul de a solicita aducerea la conformitate a bunurilor, de a primi o reducere proporțională a prețului sau de a obține încetarea contractului.

Pentru aducerea la conformitate a bunurilor, consumatorii au posibilitatea de a alege între reparație sau înlocuire.

Vânzătorul poate să refuze aducerea la conformitate a bunurilor dacă atât reparația, cât și înlocuirea sunt imposibile sau i-ar crea costuri disproporționate.

Același lucru se aplice și în cazul în care fie reparația, fie înlocuirea este imposibilă, iar cealaltă oricare altă măsură corectivă i-ar crea vânzătorului costuri disproporționate.

Un exemplu pentru o astfel de situație este în cazul în care bunurile sunt situate într-un loc diferit de locul în care au fost inițial livrate, iar costurile de livrare și transport ar putea deveni disproporționate pentru vânzător.

Dacă reparația sau înlocuirea nu au constituit măsuri corective adecvate pentru consumator în ceea ce privește neconformitatea constatată, consumatorul are dreptul la o reducere de preț sau să obțină încetarea contractului. Acest lucru este valabil în special atunci când vânzătorul nu a finalizat reparația sau înlocuirea, ori când împrejurările indică în mod clar că vânzătorul nu va finalize reparația sau înlocuirea, ori dacă vânzătorul a refuzat aducerea la conformitate a bunurilor deoarece reparația și înlocuirea sunt imposibile sau i-ar crea vânzătorului costuri disproporționate.

Orice garanție comercială oferită consumatorului dă naștere unei obligații juridice pentru garant în condițiile stabilite în certificatul de garanție comercială și în anunțurile publicitare asociate, disponibile în momentul sau anterior încheierii contractului.

Pentru a evita inducerea în eroare a consumatorilor, actul normative prevede că, în cazul în care condițiile privind garanția comercială cuprinse în anunțurile publicitare asociate sunt mai favorabile pentru consumator decât cele incluse în certificatul de garanție, prevalează condițiile mai avantajoase.

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement