Connect with us
Publicitate

Actualitate

NOI REGULI în ȘCOLILE și LICEELE din Alba Iulia pentru reducerea costurilor la utilități. Vor fi votate, vineri, în Consiliul Local

Publicat

Din luna decembrie și până în data de 14 ianuarie unitățile de învățământ preuniversitar din Alba Iulia au fost nevoite să consulte regulamentul privind monitorizarea consumurilor de utilități elaborat de administrația locală. Până la această dată nu au fost aduse completări ulterioare regulamentului care urmează să  fie votat, vineri, în cadrul ședinței de consiliu local. Primăria Alba are în plan să depisteze în timp util consumurile exagerate și defecțiunile la nivelul instalațiilor de furnizare a gazului, apei și energiei electrice, pentru stabilirea rapidă a măsurilor de intervenție și remedierea instalațiilor afectate.

În vederea eficientizării sistemului de auto-citire, responsabilii punctelor de consum de la unitățile de învățământ preuniversitar din Alba Iulia au obligația să transmită consumurile lunare de gaz metan, energie electrică și apă-canal până în data de 10 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.

Potrivit Regulamentului de monitorizare a consumului de utilități din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Alba Iulia, pentru asigurarea unui consum eficient al utilităților, responsabilii punctelor de consum trebuie să comunice avariile constatate în termen de 2-4 ore Serviciului Întreținere Domeniul Public din cadrul primăriei.

În cazul celor care se ocupă de punctele de consum de gaz metan, mai pot anunța defecțiunile constatate în fiecare zi după terminarea programului școlar, dar nu mai târziu de orele 20.00 și până la 5.00 și  între vineri, orele 16.00 și luni, orele 05.00. Pe perioada vacanțelor (când temperatura exterioară este mai mare de -2 grade Celsius), robineții de secționare a agentului termic vor fi închiși până la obținerea cotei de avarie. Dacă temperaturile exterioare vor fi sub -2 grade Celsius robineții rămân complet deschiși.

Responsabilii punctelor de consum cu energie electrică trebuie să ia măsuri pentru eliminarea menținerii nejustificate a consumurilor de energie electrică pe perioada zilei. Pe timpul nopții și la sfârșit de săptămână nu se vor utiliza nici un fel de consumator de energie electrică (radiatoare, calorifere electrice) cu excepția becurilor de supraveghere. Nici pe timpul vacanțelor nu se vor folosi consumatori de energie electrică, iar pe timpul nopții va funcționa doar lumina de supraveghere.

Pentru asigurarea unui consum eficient de apă – canal, responsabilii punctelor de consum trebuie să ia măsuri pentru menținerea robineților deschiși în mod nejustificat, în cazul în care există pericolul de îngheț al apei reci, din cauza temperaturilor scăzute, se poate deschide robinetul la un minim de consum. Este interzis consumul de apă în alte scopuri decât pentru activitatea destinată unităților de învățământ.

Dacă Regulamentul de monitorizare a consumului de utilități din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Alba Iulia nu va fi respectat, responsabilii vor fi sancționați cu avertisment. Faptele care intră în categoria infracțiunilor vor fi cercetate de organele competente.

Regulamentul a fost elaborat pentru realizarea gestionării cât mai eficiente a consumurilor de gaz metan, energie electrică, apă – canal și reducerii cheltuielilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate