Noi reguli pentru lucrări în rețeaua de gaze naturale. Standarde tehnice mai ridicate, autorizații și responsabilități noi
Noi reguli pentru lucrări în rețeaua de gaze natural. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat un nou Regulament de autorizare a operatorilor economici din domeniul gazelor naturae. Acesta presupune standarde tehnice mai ridicate, noi categorii de autorizații și responsabilități mai clare pentru antreprenorii generali.
”În ultima ședință extraordinară a Comitetului de Reglementare al ANRE a fost aprobat un nou Regulament pentru autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități în domeniul gazelor naturale, care abrogă și înlocuiește integral Ordinul nr. 132/2021 cu modificările și completările ulterioare.
Noul act de reglementare aduce modificări substanțiale privind condițiile de acces pe piață, cerințele de personal și dotare tehnică, tipologia autorizațiilor și regulile aplicabile antreprenorilor generali”, se arată într-un comunicat al ANRE.
Noi reguli în domeniul gazelor naturale
Președintele ANRE, George Niculescu, a apreciat că noul regulament aduce mai mult decât o simplă actualizare tehnică.
”Aduce o metodă de abordare a modului în care se vor putea executa lucrări în domeniul gazelor naturale: autorizația ANRE trebuie să certifice o capacitate reală de a executa lucrări în siguranță, creșterea cerințelor de personal, introducerea obligativității sudorilor autorizați în structura proprie a operatorilor și clarificarea regimului antreprenorului general sunt măsuri care servesc unui obiectiv unic: fiecare metru de conductă de gaze naturale din România să fie executat de cineva care are competența, echipa și dotarea să o facă bine, în siguranță.
Predictibilitatea regulilor și calitatea reală a operatorilor autorizați sunt cel mai ieftin instrument de siguranță pe care îl avem la dispoziție”, a declarat Niculescu, citat în comunicat.
Autorizații noi
Noul regulament introduce două tipuri de autorizații inexistente anterior, care acoperă o categorie de infrastructură cu relevanță strategică crescândă: PGNLT - pentru proiectarea instalațiilor din terminale de GNL și EGNLT - pentru execuția acestora.
”Această extindere a nomenclatorului de autorizații reflectă dezvoltarea accelerată a infrastructurii de gaze naturale lichefiate la nivel național și european și asigură un cadru de reglementare adecvat pentru operatorii care lucrează în acest segment specific', se precizează în document, potrivit Agerpres.
Unul dintre cele mai semnificative semnale de politică de reglementare din noul regulament este revenirea la cerința dovedirii structurii minime de personal prin raport per salariat din REGES la momentul depunerii cererii de autorizare - renunțând la mecanismul declarativ introdus prin Ordinul nr. 7/2023, care permitea dovedirea personalului cel mai târziu la prima lucrare.
Logica reglementatorului este că autorizația trebuie să reflecte o capacitate reală, nu una potențială.
Număr minim de instalatori autorizați
De asemenea, noul regulament ridică pragul minim de instalatori autorizați pentru toate tipurile de autorizații de execuție de la 2 la 3, aplicabil autorizațiilor EPI, ET, EDSB, EDIB, EGNL, EGNLT și EIH.
Această modificare vizează creșterea capacității tehnice reale a operatorilor autorizați și reducerea riscului de suprasolicitare a personalului minim pe șantiere simultane.
În plus, noul regulament introduce, în premieră, obligația de a dovedi existența în structura de personal a sudorilor autorizați, cu cerințe diferențiate pe tipuri de autorizație:
EPI, ET, EIH - minimum doi sudori autorizați în oțel, cu copii ale autorizațiilor acestora
- EDSB - minimum 1 sudor autorizat în oțel + 2 sudori autorizați în polietilenă pentru ambele procedee - cap-cap și electrofuziune
- EDIB - minimum 1 sudor autorizat în oțel + 1 sudor autorizat în polietilenă pentru ambele procedee
- EGNLT - minimum 1 sudor autorizat în oțel + 2 sudori autorizați în polietilenă pentru ambele procedee
- EGNL - minimum 1 sudor autorizat în oțel + 1 sudor autorizat în polietilenă pentru ambele procedee.
Concomitent, noul regulament renunță la mecanismul anterior care permitea subcontractarea îmbinărilor nedemontabile către un operator extern autorizat ca alternativă la deținerea propriilor sudori.
Drept de proprietate asupra aparatelor de sudură
Complementar cerinței privind sudorii, noul regulament impune operatorilor care solicită autorizații EDSB, EDIB, EGNLT și EGNL să dovedească dreptul de proprietate sau de folosință asupra aparatelor de sudură pentru conducte din polietilenă, atât pentru procedeul cap-cap, cât și pentru electrofuziune, cu condiția că aparatele să dețină verificarea tehnică periodică în termen de valabilitate.
Documentație obligatorie la autorizare
Noul regulament extinde semnificativ documentația obligatorie la depunerea cererii de autorizare, introducând trei cerințe noi cu caracter general:
- curriculum vitae pentru echipa managerială și pentru personalul cu rol de coordonare a activității autorizate - element de transparență privind competența de conducere a operatorului
- declarațiile scrise ale instalatorilor autorizați prin care aceștia confirmă acordul de a-și utiliza autorizația în favoarea operatorului economic solicitant - eliminând ambiguitățile privind apartenența reală a personalului; declarația privind respectarea Legii nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă - angajament explicit privind protecția lucrătorilor pe șantier.
Noul regulament introduce un articol dedicat regimului antreprenorului general - o lacună legislativă semnificativă în cadrul anterior.
Prevederile stabilesc:
- antreprenorul general care deține sau nu deține autorizație ANRE poate subcontracta lucrările de gaze naturale exclusiv către operatori autorizați ANRE și numai cu acordul beneficiarului
- antreprenorul general are obligația de a coordona lucrările printr-un angajat propriu care deține calitatea de instalator autorizat ANRE, cu tipul de autorizație corespunzător lucrărilor
- antreprenorul general răspunde solidar cu subcontractorul pentru lucrările de proiectare, execuție și exploatare realizate.
Lucrările de verificare/revizie a instalațiilor
De asemenea, documentul clarifică regimul lucrărilor de verificare și revizie a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, stabilește că documentele (fișele de evidență) se emit în numele contractorului general chiar dacă lucrarea este subcontractată și definește conținutul minim obligatoriu al contractului de subcontractare.
”Noul regulament introduce o prevedere de incompatibilitate cu relevanță directă pentru calitatea lucrărilor: responsabilul tehnic cu execuția nu poate semna documentele întocmite în această calitate pentru lucrările la care a participat personal ca instalator autorizat sau sudor autorizat.
Separarea funcțiilor de execuție și de supervizare tehnică devine astfel obligatorie. Operatorii economici care dețin autorizații emise în baza Ordinului nr. 132/2021 au la dispoziție 3 luni de la intrarea în vigoare a noului regulament pentru a face dovada îndeplinirii noilor cerințe privind structura minimă de personal și dotarea tehnico-materială - față de termenul de 6 luni prevăzut în reglementarea anterioară”, conform comunicatului.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)