Actualitate
Noi reguli privind exercitarea profesiei de bonă: Contractele de muncă vor trebui să conţină un plan de activităţi. Ce presupune acesta
Serviciile de îngrijire și supraveghere a copilului pe timpul zilei vor putea fi asigurate de bone fie în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă și o persoană juridică acreditată ca furnizor de servicii sociale, fie în baza unui contract de prestări de servicii încheiat între bonă, persoană fizică autorizată, și reprezentantul legal al copilului. Prevederea este inclusă într-o Hotărâre prin care Guvernul a adoptat joi normele metodologice de aplicare a Legii nr.167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă.
Actul normativ reglementează procedura de recunoaștere a calificărilor în vederea exercitării profesiei de bonă pe teritoriul României, aspectele referitoare la exercitarea acestei profesii, instituțiile care eliberează documentele necesare obținerii acestui drept, aspectele referitoare la asigurarea calității serviciilor exercitate de bonă.
Noile reglementări includ un model de asigurare a serviciilor de îngrijire și supraveghere a copilului pe timpul zilei, respectiv servicii instructiv-educative prin care se asigură îngrijirea, creșterea, protecția, educația și învățarea copilului, folosind metode variate și alternative de educare și supraveghere.
Contractul individual de muncă și contractul de prestări de servicii includ, în anexă, ca parte integrantă din contract, planul de activități. Acest plan se elaborează în acord cu reprezentantul legal al copilului, în funcție de numărul de copii aflați în grijă/categoria de vârstă a copilului/copiilor, de nevoile individuale ale fiecăruia, ale familiei acestuia.
Planul de activități poate include responsabilități ale bonei privind protejarea copilului de orice formă de abuz, neglijare, exploatare, însoțirea copilul la spital până sosesc părinții sau reprezentantul legal, oferirea unei alimentații corespunzătoare calitativ și cantitativ, adaptată vârstei, nevoilor și preferințelor acestuia, în funcție de meniurile stabilite cu repzentantul legal al copilului.
La solicitarea reprezentantului legal al copilului, bona însoțește copilul cu dizabilități la activitățile de abilitare/reabilitare precum fizioterapie, kinetoterapie, magaj, logopedie și de abilitate manuală și alte forme de terapii.
Planul de activități se poate revizui anual sau ori de câte ori este nevoie, în funcție de progresul copilului, nevoile individualizate ale acestuia, programul reprezentantului legal. Serviciul public de asistență socială are obligația să asigure reprezentanților copilului, la cerere, în mod gratuit, consiliere în vederea elaborării planului de activități.
Pentru cetățenii altor state membre, furnizorul de servicii sociale încheie contractul individual de muncă în baza atestatului de recunoaștere a calificărilor/dreptului de exercitare a profesiei de bonă în România, document care se eliberează de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice în calitate de autoritate competentă, pentru profesia de bonă.
Activitatea bonei se supune controlului inspecției sociale, însă controlul se realizează obligatoriu cu acordul și în colaborare cu părintele/reprezentantul legal.
Reglementarea condițiilor de asigurarea a calității, inclusiv a modelului-cadru al planului de activități, a obligației serviciului public de asistență socială de a asigura consiliere gratuită reprezentanților legali ai familiei, va preveni situațiile de neglijare, abuz și va contribui la consolidarea unui model de îngrijire și supraveghere instructiv-educativă favorabilă dezvoltării copilului, valorificării potențialului de învățare timpurie, dezvoltării competenţelor sociale și emoționale ale copiilor, dar și creșterea gradului de încredere în serviciile de îngrijire prestate de bone și, implicit, creșterea gradului de reinserţie pe piața muncii a persoanelor aflate în concediu pentru creșterea copilului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News