Connect with us
Publicitate

Actualitate

Noi schimbări în Codul Fiscal. Care sunt modificările importante ce au intrat în vigoare

Publicat

finante cod fiscal Codul Fiscal s-a schimbat din nou. O lege publicată vineri în Monitorul Oficial introduce o nouă categorie de plătitori de impozit pe profit, dar clarifică si situaţii ce au creat până acum confuzii.

Legea nr. 177/2017 aduce schimbări importante în Codul Fiscal şi intră în vigoare de luni, 24 iulie, venind în sprijinul societăţilor comerciale și nu numai, susţin finanţiştii. Legea clarifică regimul firmelor ce au înregistrat la data de 31 decembrie 2016 venituri în suma între 100.000 euro și 500.000 de euro.

Zeci de mii de firme aflate în sfera impozitului pe activităţi specifice cum ar fi cele din domeniul hotelier s-au confruntat până acum cu neclarităţi. Unele societăți, chiar dacă se încadrau la categoria de microintreprindere, au rămas plătitoare de impozit pe profit. Potrivit actului normativ, aceste societăți nu vor mai plăti impozitul pe profit din 31 iulie 2017 însă până în 25 august 2017 sunt obligate să depună declaraţiile fiscale pentru dările calculate pentru perioada 1 ianuarie-31 iulie.

De asemenea, legea spune că asociaţile de proprietari cu activităţi economice, cum ar fi cumpărarea de acţiuni pe o bursă sau comerţ, au calitate de plătitor de impozit pe profit. Legea mai reglementează cu precizie şi în ce condiţii bunurile lipsă din gestiune pot fi luate sau nu în calculul impozitului pe profit.

Una dintre cele mai importante schimbări vizează însă salariaţii. Abonamentele de sănătate suportate de angajator nu vor mai fi supuse impozitului pe venitul din salarii dacă au o valoare maximă de 400 de euro anual.

„Este cea mai bună din punctul meu de vedere pentru sistemul de sănătate pentru că sistemul public va încasa acceaşi bani, dar angajaţii vor opta pentru spitale private degrevând astfel sistemul de stat”, a declarat consultantul fiscal Adrian Benţa.

Nici capitolul TVA nu a rămas nemodificat. Se îmbunătăţeşte înregistrarea în scopuri de TVA a societăţilor ca urmare a faptului ca s-a abrogat celebrul formular. Autorităţile fiscale pot anula înregistrarea in scopuri de TVA doar dacă respectiva societate prezinta un risc fiscal ridicat.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate