Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Noi schimbări la WhatsApp. Care sunt noutățile pentru utilizatorii aplicației

Publicat

WhatsApp pregătește noi schimbări. Utilizatorii vor avea acces la alte funcții în cadrul aplicației.

A fost anunțată introducerea „statusurilor vocale”. Noul tip de status permite mesaje vocale de până la 30 de secunde, care rămân postate timp de până la 24 de ore.

Pentru a înregistra note vocale, utilizatorii trebuie doar să atingă pictograma microfonului din ecranul de stare.

Potrivit Meta, care administrează WhatsApp, această nouă funcție este menită să personalizeze funcția de actualizare a statusului, relatează Il Messaggero.

Creștere semnificativă a mesajelor vocale

Statusul vocal vine după câteva luni în care WhatsApp a observat o creștere semnificativă a mesajelor vocale. În urmă cu un an, compania susținea că utilizatorii trimiteau în medie 7 miliarde de mesaje vocale pe zi.

Cu noua funcție, utilizatorii pot trimite mai multe actualizări personale, mai ales dacă preferă să se exprimați verbal. Practic, în loc de fotografii, videoclipuri, gif-uri, text sau orice altceva, contactele vor vedea un player pe care pot apăsa pentru a asculta starea.

Alte actualizări WhatsApp includ „selectarea audienței private”, pentru a alege cine poate vedea „actualizările de stare”. Un nou buton de selectare a publicului apare pe ecranul de stare, similar cu ceea ce se întâmplă în cazul postărilor de pe Facebook. Selectarea audiențelor private răspunde unei nevoi specifice: nu toate statusurile care sunt partajate sunt potrivite pentru toate contactele din agendă.

O altă noutate constă în „cercul colorat” care apare în jurul profilului unei persoane care și-a actualizat recent statusul și pe care încă nu l-am vizualizat. Practic, există un semnal imediat al unui nou status adăugat în ultimele câteva ore, care va fi vizibil în listele de chat, în listele de participanți la grupuri și în informațiile de contact.

sursă: Mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax