Connect with us
Advertisement

Eveniment

Noi SCUMPIRI pe piața carburanților. Avertismentul specialiștilor: 1 litru de BENZINĂ ar putea costa 7 lei

Publicat

Specialiștii avertizează că benzina continuă să se scumpească, iar în scurt timp 1 litru de carburant ar putea costa 7 lei. 

La stațiile de carburanți din Alba Iulia, litrul de benzină și motorină standard a ajuns să coste joi aproape 6 lei, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 20% față de prețurile practicate în luna ianuarie 2021. 

Pentru combustibilii de calitate superioară, conducătorii auto au ajuns să scoată din buzunar chiar și peste 6,7 lei pentru un litru.

Prețul unui litru de benzină ar putea ajunge la recordul de 7 lei, avertizează Asociația Benzinarilor Particulari din România, care cere ca guvernul să intervină și să ia măsuri urgente, relatează DcNews.ro.

„Benzina şi motorina vor depăşi în curând, dacă lucrurile merg aşa şi nu există nici o încercare a cuiva de la putere, de la Consiliul Concurenţei, în curând va fi 6,50 lei.

Iar benzina premium va ajunge la 7 lei în curând şi chiar va depăşi”, spune Ion Tache, președintele Asociației Benzinarilor Particulari, potrivit Antena 3.

Prețul combustibilului din țara noastră a crescut alarmant în ultima perioadă, iar foarte curând va depăși pragul de 7 lei, potrivit specialiștilor. Asociația Benzinarilor Particulari anunță că în capitală prețul benzinei premium a ajuns deja la 6,85 de lei, iar cea standard la 6,20 lei.

Specialiștii nu se așteaptă ca în următoarea perioadă prețul combustibilului să scadă, ci dimpotrivă, acesta să crească alarmant. Experții spun așadar că pragul de 7 lei va fi atins în viitorul apropiat.

Totodată prețul carburanților la nivel național în prezent este pentru un litru de benzină 5,94 de lei, iar pentru un litru de motorină de 5,81 de lei.

A crescut factura la energie electrică. Vicepreședintele ANRE: E inevitabil ca aceasta creștere să nu se reflecte în orice produs

Românii simt deja și presiunea scumpirilor la energia electrică, iar mai mulți oameni au primit facturi uriașe.

În timp ce alte țări precum Spania și Italia au găsit soluții pentru a-i ajuta pe consumatori, guvernanții noștri nu au găsit încă o soluție pentru toți românii afectați de scumpiri. Zoltan Nagy, vicepreședintele ANRE, a precizat ieri că cel mai periculos efect este combinarea, în cascadă, a scumpirii energiei pentru clienții casnici și pentru firme.

„Energia electrică este o cheltuială pentru foarte mulți agenți din țara noastră și nu numai la consumatorii casnici a crescut prețul. A crescut prețul energiei și gazelor și la consumatorii non casnici, cei industriali.

Cred ca acolo (în sectorul non casnic n.r.) s-a reflectat si mai devreme aceasta creștere față de consumatorii casnici.

Nu știu dacă sunt în măsură să apreciez cu cât, dar practic e inevitabil ca aceasta creștere din piața en gros, mai devreme sau mai târziu, să se reflecte în orice marfa sau orice serviciu de pe piață”, a declarat Zoltan Nagy la Realitatea Plus.

sursa: dcnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement