Connect with us
Advertisement

Administrație

Noi situații în care pot fi acordate ajutoare financiare de urgență sau comunitare, de la bugetul local al municipiului Alba Iulia

Publicat

Primăria Alba Iulia modifică metodologia de acordare a ajutoarelor de urgență pentru persoane aflate în situații deosebite. Sunt actualizate astfel regulile locale cu cele stabilite prin legislație națională.

Acestea se referă la părinții de tripleți și la persoanele cu venit minim.

Se propune modificarea și completarea HCL 155/2024 privind stabilirea situațiilor deosebite în care se află persoanele din Alba Iulia. Este vorba despre cazurile în care este necesară acordarea unor ajutoare de urgență și ajutoare comunitare.

Sprijin financiar pentru familiile cu tripleți

Potrivit documentației ce va fi prezentată consilierilor locali în ședința din 25 iulie, s-a constatat nevoia acordării unui sprijin financiar în cazul părinților de tripleți.

Aceștia au beneficii după ce Guvernul a adoptat normele metodologice de aplicare a OUG nr. 164/2022. Mai exact, actul normativ prevede suplimentarea cu 50% a indemnizației lunare pentru copiii născuți din sarcini de tripleți începând cu al doilea copil în condițiile prevăzute de lege.

Astfel, mama în cauză beneficiază de două indemnizații integrale lunare ( 100% + 50% +50%) pentru creșterea celor trei nou-născuți, dar aceste venituri nu reușesc să acopere nevoile familiei, potrivit proiectului CL.

Legea nr. 272/2004 republicată, privind promovarea și respectarea drepturilor copilului, recunoaște importanța stabilirii și menținerii copilului într-o familie naturală sau adoptivă sănătoasă și sigură. Copiii trebuie să fie protejați împotriva separării de familie și să fie protejați, sprijiniți să crească și să se dezvolte într-un mediu familial stabil și afectiv.

Există un risc, identificat, de sărăcie, în rândul persoanelor ocupate, în sensul că veniturile obținute nu acoperă valoarea ”coșului minim de consum lunar” (Legea nr. 174/2020 pentru modificarea și completarea OUG nr.217/2000 privind aprobarea coșului minim de consum lunar), potrivit sursei citate.

Valoarea sprijinului pentru părinții de tripleți

Direcția de Asistență Socială Alba Iulia propune acordarea unui sprijin financiar în cuantum de: 10 x ISR părinților/aparținătorilor legali care au în îngrijire tripleți.

ISR este, de la 1 martie 2024, 660 lei.

Obiectivul este sprijinirea familiilor care se confruntă cu costuri suplimentare asociate creșterii mai multor copii.

Acest tip de ajutor se acordă o singură dată, la cerere, până la împlinirea vârstei de 1 an.

Condiții de acordare a sprijinului pentru părinții de tripleți

Condiții de acordare a sprijinului financiar pentru familiile cu tripleți:

  • prezentarea unui act de identitate valabil, cu domiciliul /reședința în Alba Iulia sau CIP emisă de SPCLEP Alba Iulia
  • nu figurează cu datorii neachitate față de bugetul local
  • pot solicita acest tip de sprijin persoanele al căror venit să nu depășească salariul mediu net lunar pe total economie pe membru de familie, la ultima publicare a Institutului Național de Statistică, pentru luna în care se depune cererea

Fac excepție de la obligația de a face dovada cheltuirii sumei acordate, părinții/reprezentanții legali cu tripleți care au solicitat acest tip de ajutor.

Ajutor pentru înmormântare acordat persoanelor cu venit minim de incluziune

Acordarea de către primării a unui ajutor financiar pentru cheltuielile de înmormântare în cazul decesului unei persoane din familia beneficiară de venit minim de incluziune este reglementată prin Legea nr. 196/2016 (venitul minim de incluziune) și HG nr. 1154/2022 (normele metodologice).

Potrivit legislației, ajutorul este acordat pentru persoana decedată, fost beneficiar de venit minim de incluziune.

Solicitarea o poate face un membru al familiei sau oricare altă persoană care face dovada suportării cheltuielilor cu înmormântarea, fără să se țină cont de existența datoriilor la bugetul local.

Prin Hotărârea Consiliului Local se stabilește doar cuantumul ajutorului pentru înmormântare.

La Anexa 1 din HCL 155/2024 art. 2 alin. 9.1 se va adăuga următoarea frază:

”solicitanții acestui tip de ajutor nu se supun condițiilor de la Anexa nr. 2 art. 1.2 din prezenta hotărâre, cu excepția prezentării unui act de identitate valabil cu domiciliul/reședința în Alba Iulia”.

Condiții de acordare a ajutorului pentru înmormântare

Pot beneficia de acest tip de ajutor comunitar persoana singură/membrii unei familii beneficiare de ajutor de incluziune sau alte persoane care fac dovada că au suportat cheltuielile cu înmormântarea.

Suma decontată reprezintă 50% din ajutorul de înmormântare acordat de către Casa Națională de Pensii Publice.

Cuantumul ajutorului de deces este stabilit anual în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Este necesară eliberarea unei adeverințe de către Direcția de Asistență Socială Alba Iulia prin care se atestă faptul că decedatul a fost beneficiar de venit minim de incluziune.

Adeverința este necesară pentru stabilirea costurilor cu înhumarea pentru cazurile sociale de către firma de pompe funebre.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement