Connect with us
Advertisement

Actualitate

Noi subvenţii de la stat pentru crescătorii de oi. Cum pot primi 15.000 de euro, pentru lâna comercializată. Condiţii

Publicat

cioban turma oi Guvernul a aprobat joi condiţiile de aplicare ale unei noi scheme de ajutor de minimis, în vederea susținerii crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii. Programul prevede că beneficiarii primesc 1 leu/kilogramul de lână comercializată, valoarea maximă pe durata a trei exerciţii financiare fiind de 15.000 de euro.

Potrivit hotărârii aprobate de Guvern, schema de ajutor de minimis se acordă crescătorilor de animale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creșterii ovinelor.

Au acces la ajutoarele de stat crescătorii de oi, fie persoane fizice care deţin atestat de producător, valabil până la data plăţii ajutorului de minimis, fie persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale ori persoane juridice cu activitate în domeniu.

Valoarea sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 1 leu/kg. lână comercializată.

Schema de ajutor de minimis are o finanțare de 36 de milioane de lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prevăzute pe anul 2018.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăși suma de 15.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual (2018) și în cele două exerciții financiare precedente (2016, 2017).

Criterii de eligibilitate

Beneficiarul trebuie să îndeplinească unele condiţii:

– să dețină o exploataţie înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor, astfel cum e prevăzut în Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 40/2010, cu modificările şi completările ulterioare;

– să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului către un centru de colectare a lânii sau o unitate de procesare a lânii.

Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plăteşte beneficiarilor, într-o singură tranşă anuală aferentă anului de cerere.

Potrivit proiectului, în termen de de 45 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de Guvern, beneficiarii o cerere de înscriere în Programul prin care solicită înregistrarea în Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a crescătorilor de ovine și caprine pentru comercializarea lânii. Solicitarea se depune la Direcţia Agricolă şi este însoţită de următoarele documente:

– copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal;

– copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, după caz în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a B.I./C.I. al/a împuternicitului persoană fizică, după caz;

– dovadă cont activ bancă/trezorerie;

– declarație pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr.2;

– document care atestă că exploatațiile de ovine sunt identificate şi înregistrate în RNE până la data depunerii cererii de înscriere în Program, eliberat de operatorul Sistemului naţional de identificare şi înregistrare a animalelor – SNIIA.

Direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti înregistrează cererile, le verifică împreună cu documentele anexate şi întocmesc Registrul unic pentru accesarea Programului susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii,

În situația în care se constată că solicitantul a depus cereri pe raza mai multor județe, reprezentanții Direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, se pun de acord asupra solicitărilor formulate, urmând ca plata să fie efectuată la nivelul structurii unde a fost solicitat efectivul cel mai mare, după transmiterea tuturor documentelor.

Pentru obținerea sprijinului, până la data de 1 iulie 2018, solicitanții înregistrați în Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii au obligația să depună la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, documente justificative care să ateste comercializarea producției de lână obținută. Acestea sunt factura/ fila/ filele din carnetul de comercializare, din care să rezulte cantitatea de lână comercializată.

“În contextul actual, la noi în țară lâna este tratată ca un produs secundar, fără căutare din cauza dispariției industriei de profil prelucrătoare, drept pentru care de foarte multe ori este aruncată sau arsă. În România există câteva centre de colectare a lânii, insuficiente pentru disponibilul de lână existent, cele mai importante exportând acest produs către alte țări unde este căutat (Turcia, etc.).

În România se poate colecta o cantitate de aproximativ de 36 mii tone lână de la un efectiv de circa 14 milioane capete ovine

Programul de susținere a crescătorilor de ovine și caprine pentru comercializarea lânii în țară noastră trebuie să asigure, atât creșterea numerică a efectivelor de ovine, precum şi o eficiență economică în realizarea şi valorificarea acestora produselor obținute de la acestea.

Prin acordarea acestei scheme de minimis se urmărește eficientizarea activității sectorului de creștere a ovinelor, în sensul reducerii pierderilor crescătorilor de ovine.

De asemenea, această schemă de minimis va stimula înființarea centrelor de colectare a lânii, va crea noi locuri de muncă și va stabiliza veniturile crescătorilor de ovine”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement