Connect with us
Advertisement

Eveniment

Noi tarife și termene de valabilitate la rovinietă. Cât va costa și cum vor fi controlați șoferii. Ordonanță, adoptată de Guvern

rovinieta online cnair posibile intreruperi plata online

Publicat

Noi tarife și termene de valabilitate la rovinietă. Guvernul a adoptat în ședința de joi, 25 ianuarie, o ordonanță pentru modificarea si completarea Ordonanţei nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Potrivit ordonanței, pentru mașini și autoutilitare va dispărea rovinieta cu valabilitate de 7 zile și cea de 90 de zile și va fi introdusă rovinieta cu valabilitate de o zi, cea cu valabilitate de 10 zile, respectiv cea cu valabilitate de 60 de zile. 

Prin acest act normativ se modifică unele prevederi referitoare la aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naţionale (rovinieta), pentru perioada cuprinsă până la 1 ianuarie 2026, transpunând în legislația națională  prevederile Directivei (UE) 2022/362 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 februarie 2022.

De asemenea, sunt corelate unele prevederi din O.G. nr. 15/2002 cu prevederile similare din Legea nr. 226/2023, astfel încât să se creeze un cadru legislativ unitar și complex în ceea ce privește exceptarea unor anumite categorii de vehicule de la obligația de plată a tarifului de utilizare și în ceea ce privește controlul valabilității rovinietei și a peajului în cazul utilizatorilor străini din statele membre UE, precum și în cazul vehiculelor înmatriculate în state non UE.

Astfel, pentru autoturismele mici si cele cu masa mai mică de 3,5 tone, va dispărea rovinieta cu valabilitate de 7 zile și cea de 90 de zile și va fi introdusă rovinieta cu valabilitate de o zi, cea cu valabilitate de 10 zile, respectiv cea cu valabilitate de 60 de zile .

Noi tarife și termene de valabilitate la rovinietă: cât va costa rovinieta

De exemplu, pentru un autoturism, taxa de rovinietă va fi de 2,5 euro pentru o zi, 5,3 euro pentru 30 de zile, respectiv 28 euro pentru un an, iar pentru un vehicul de transport marfă cu masa mai mică de 3,5 tone, taxa va fi de 8,6 euro pentru o zi, de 18,2 euro pentru 30 de zile, respectiv 96 euro, pentru un an.

Pentru vehiculele de transport marfă cu masa cuprinsă între 3,5 tone și 7,5 tone, taxa de rovinietă va fi de 4 euro pentru o zi, de 32 de euro pentru 30 de zile, respectiv 320 euro pentru 12 luni.

Pentru vehiculele de transport marfă cu masa între 7,5 tone și 12 tone, taxa va fi de 7 euro pentru o zi,  de 56 euro pentru 30 de zile,  respectiv de 560 euro pentru un an.

Pentru vehiculele de transport persoane cu peste 9 locuri dar maximum 23 de locuri, taxa va fi de 4 euro pentru o zi, de 32 euro pentru 30 de zile, respectiv 320 euro, pentru un an, iar pentru vehiculele transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune, taxa va fi de 7 euro pentru o zi, de 56 de euro pentru 30 de zile, respectiv de 560 euro pentru 12 luni.

Noi tarife și termene de valabilitate la rovinietă: excepții de la plata rovinietei

Vor fi exceptate de la obligația de plată a tarifului de utilizare vehiculele tip ambulanță deținute de autorităţi/ entităţi publice (nu și pentru cele private), vehiculele folosite în transportul public local de persoane prin servicii regulate, în cazul acestora fiind eliminata condiția de desfășurare a transportului numai pe raza teritorial- administrativă a unei localități şi pentru cele autorizate pentru efectuarea transportului şcolar.

Cum vor fi controlați șoferii

În ceea ce privește modalitatea de efectuare a controalelor de către personalul de specialitate C.N.A.I.R. – S.A, actul normativ reglementează că acesta se va face distinct pentru utilizatorii străini și pentru cei români, corelat cu faptul că responsabilitatea deținerii rovinietei valabile aparține după cum urmează:

– în cazul utilizatorilor străini, conducătorului auto.

– în cazul utilizatorilor români, responsabilitatea aparține deținătorului vehiculului, pentru stabilirea modalității de utilizare a camerelor video din punctele de trecere a frontierei sau din proximitatea acestora, respectiv pentru monitorizarea traficului rutier, dar și pentru reglementarea timpilor de așteptare pentru trecerea frontierei.

Controalele vor fi efectuate:

– în punctele de trecere a frontierei de stat, prin intermediul terminalelor de interogare, pentru utilizatorii străini;

– pe reţeaua de drumuri naţionale din România, pentru utilizatorii români, prin intermediul sistemelor de camere video, cu excepția camerelor video din punctele de trecere a frontierei și din proximitatea acestora.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement