Connect with us
Advertisement

Eveniment

Noi verificări pe Autostrada Sebeș-Turda. CNAIR vrea să vadă dacă anteprenorii au respectat exigențele calitative

Publicat

În aceste zile se fac teste de planeitate,  pe loturile 3 și 4 Sebeș –Turda, aceasta fiind o nouă verificare, după ce anterior CESTRIN efectuase teste similare cu echipamentul Hawkey 2000, de măsurare a planeității și rugozitătii drumului, în profil longitudinal, care se exprimă în indice de planeitate IRI (m/km), transmite CNADNR, într-un comunicat de presă. Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga, a făcut o vizită inopinată pe șantierul lotului 3 al autostrăzii Sebeș-Turda. Se estimează că echipa trimisă de la DRDP Iași va finaliza până duminică, 08 iulie, toate teste privind rugozitatea și planeitatea, necesare pentru a putea recepționa lucrările.

Testele care se realizeaza acum pe cele două loturi ale autostrăzii Sebeș-Turda au ca scop  să ofere CNAIR siguranța că Antreprenorii și-au respectat  exigențele calitative, asumate prin proiectele proprii. Se dorește să se stabilească și dacă modul în care au fost executate lucrările respectă exigențele minime de calitate prevăzute de reglementările tehnice și de legislața în vigoare. Aceasta în contextul în care verificările complexe, efectuate anterior de CESTRIN cu  aparatură de ultimă generație, au arătat o posibila nerespectare de către Constructori a propriilor proiecte și a exigentelor minime care derivă din reglementările tehnice în vigoare.

Noile măsurători sunt efectuate prin metode clasice alternative, mai puțin complexe, care au însă ca scop lămurirea situației creeate de contestarea de către Constructori a rezultatelor testelor precededente, efectuate de CESTRIN.

Actualele teste de planeitate sunt efectuate cu dreptarul de 3 m ( LATA), un dispozitiv atestat metrologic, care arată cu o acuratețe de 100 % nivelul de uniformitate al căii de rulare, pe suprafața măsurată, sub acest dreptar și se exprimă în mm.

Rugozitatea este măsurată pe lotul 3 al autostrăzii Sebeș-Turda cu pendulul, un instrument de asemenea atestat metrologic, care oferă informații relevante despre aderența căii de rulare, exprimată în unități ptv.

Și aceste măsurători vin după testele desfășurate  de CESTRIN cu echipamentul Hawkey 2000, care a măsurat adâncimea medie a macrotexturii prin metoda volumetrică, iar rezultatele sunt exprimate în mm.

Hawkey 2000 este un echipament de ultimă generație, cu înalte performanțe în măsurarea planeității și rugozității drumurilor, aflat la ora actuală în dotarea unor state europene ca  Germania, Franța și Austria.

Măsurătorile cu aceste dispozitive sunt prevăzute în normativul AND 605/2013 pentru mixturi asfaltice executate la cald.

 

Din echipa care efectuează testele pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii Sebeș – Turda fac parte reprezentanți ai CESTRIN, ai Constructorilor și ai Consultanților.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement