Connect with us
Advertisement

Actualitate

Noii miniştri ai Finanţelor şi Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici şi Marius Nica au depus jurământul de învestitură. Ce le-a urat preşedintele Klaus Iohannis

Publicat

klaus iohannis Eugen Teodorovici și Marius Nica au depus luni la Palatul Cotroceni jurământul de învestitură în funcțiile de ministru de Finanțe și, respectiv, de ministru al Fondurilor Europene, în prezența președintelui Klaus Iohannis, a președinților Senatului și Camerei Deputaților, Călin Popescu-Tăriceanu și Valeriu Zgonea, și a premierului Victor Ponta.

Eugen Teodorovici şi Marius Nica au depus jurământul de învestitură, primul preluând ministerul de Finanţe, al doilea ajungând la conducerea Ministerului Fondurilor Europene. Preşedintele Klaus Iohannis a părăsit rapid sala de ceremonie după jurământul celor doi, schimbând doar, în treacăt, câteva cuvinte cu premierul Victor Ponta.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în această dimineaţă, decretele de numire, asta după ce fostul şef al statului, Traian Băsescu, i-a cerut să nu-l valideze pe Teodorovici pentru că a votat împotriva cererii DNA privind reţinerea şi arestarea lui Dan Şova.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a învestit în funcţia de ministru de Finanţe pe Eugen Teodorovici, şi pe Marius Nica la conducerea Ministerului Fondurilor Europene.

Fără un discurs în faţa presei, cei doi au depus jurământul de credinţă. Apoi, Teodorovici şi Nica au dat mâna cu preşedintele Klaus Iohannis, dar şi ceilalţi oficiali invitaţi.

La ceremonia de învestitură au participat şi premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

„Vă doresc succes în noua poziție, multă eficiență și numai bine”, i-a transmis lui Teodorovici șeful statului.

În ceea ce îl privește pe Marius Nica, noul ministru al Fondurilor Europene, care a depus și el jurământul, Iohannis i-a cerut acestuia să găsească metode pentru atragerea de fonduri europene.

„Vă doresc succes, să găsiți metode să atrageți fonduri europene mai multe”, i-a spus Iohannis lui Nica.

teodorovici Eugen Orlando Teodorovici s-a născut în 12 august 1971 şi a absolvit Academia de Studii Economice, având şi un doctorat în managementul fondurilor europene.

În perioada 2000 – 2004, Teodorovici a fost director în Direcţia de Coordonarea a Programelor ISPA şi SAPARD din Ministerul Integrării Europene, iar timp de un an, între ianuarie şi decembrie 2000, a activat în Ministerul Afacerilor Externe, la Departamentul pentru Afaceri Europene.

Teodorovici a lucrat o lungă perioadă în cadrul Guvernului. Potrivit Mediafax, în perioada 2004-2005, el a fost director general al Autorităţii de Management pentru Fondul de Coeziune, iar între 2007-2009, a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.

În perioada mai-decembrie 2012, el a fost consilier de stat al premierului Victor Ponta.

La alegerile parlamentare din 2012, Eugen Teodorovici a fost ales senator de Buzău, pe listele PSD, moment în care a fost şi numit la conducerea Ministerului Fondurilor Europene.

nica Marius Nica s-a născut pe 27 noiembrie 1980, a absolvit, în 2003, Academia de Informaţii, având şi o diplomă de masterat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti. Ulterior, a urmat un MBA la ASE, Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limba Germană (2007-2009).

Deşi nu este un nume cunoscut pe scena politică, Marius Nica a fost o lungă perioadă de timp consilierul Rovanei Plumb, actual ministru al Muncii.

Timp de cinci ani după terminarea facultăţii, Nica a fost ofiţer al Ministerului Apărării, iar în perioada 2008-2011 a fost consilier al Rovanei Plumb, la cabinetul ei de europarlamentar. În 2012, a urmat-o pe Plumb la Ministerul Mediului, apoi devenind secretar general în cadrul aceluiaşi minister, iar din martie 2014 – secretar general la Ministerul Muncii – toate sub conducerea Rovanei Plumb.

Mariu Nica a fost şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Loteriei Române, calitate pe care o menţionează în ultima sa declaraţie de avere din aprilie 2014, precizând că în anul fiscal anterior a încasat, în această calitate, suma de 3.595 de lei.

sursa: gandul, agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement