Connect with us
Advertisement

Eveniment

Noile reguli de acordare a concediului medical pentru persoanele aflate în carantină sau izolare. Detalii de la CNAS

Publicat

Noile reguli de acordare a concediului medical pentru persoanele aflate în carantină sau izolare au fost puse în dezbatere publică de Casa de Asigurări de Sănătate.

Proiectul prevede că persoanelor pentru s-a instituit măsura carantinei sau izolării până la data intrării în vigoare a Legii nr. 136/2020, dar pentru care nu au fost emise certificatele de concediu medical în această perioadă, acestea li se pot acorda, potrivit reglementărilor: „pentru persoanele care se află în carantină sau izolare instituită până la data intrării în vigoare a prezentei legi, certificatele de concediu medical se acordă potrivit actelor normative în vigoare la data acordării”.

Pentru persoanele aflate în carantină, indiferent de locul în care aceasta a fost instituită, cât și pentru persoanele pentru care s-a impus măsura izolării, certificatele de concediu medical se eliberează de medicul de familie, pe baza documentelor eliberate de direcțiile de sănătate publică în care sunt menționate și perioadele pentru care au fost instituite măsurile de carantină sau izolare.

Începând cu data de 21 iulie 2020, după intrarea în vigoare a Legii nr. 136/2020, persoana asigurată pentru care a fost instituită măsura izolării într-o unitate sanitară beneficiază de concediu medical eliberat de medicul curant la externarea din spital. Medicul curant poate elibera concediu medical la externare până la împlinirea termenului maxim al perioadei de izolare, care decurge de la momentul internării sau pe o perioadă stabilită de acesta.

În situația în care, după expirarea concediului medical acordat la ieșirea din spital, starea de sănătate a persoanei nu permite reluarea activității, medicul de familie poate prelungi concediul medical pentru aceeași afecțiune, pe durata recomandată în scrisoarea medicală eliberată de medicul curant din spital.

În situația în care medicul curant nu a eliberat concediu medical la externare, pentru perioada în care persoana asigurată este izolată la domiciliu sau la locația declarată de aceasta, certificatul de concediu medical pentru aceeași afecțiune se acordă de medicul de familie care monitorizează starea de sănătate a persoanei prin intermediul consultațiilor medicale la distanță. În această situație, certificatul de concediu medical se eliberează după ultima zi a încetării perioadei de izolare, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la această dată.

Pentru persoanele asigurate pentru care s-a instituit măsura carantinei, în condițiile Legii nr. 136/2020, certificatele de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicii de familie, după ultima zi a încetării perioadei de carantină, pe durata stabilită prin documentul eliberat de direcția de sănătate publică, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină. Dacă perioada de carantină depășește 90 de zile, nu este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale pentru  acordarea concediului medical.

sursă: cnas.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement