Administrație
Noile tarife de parcare la Alba Iulia. Când vor fi aplicate și cât se va plăti pentru staționarea mașinilor, pe zone

Noile tarife de parcare la Alba Iulia. Prețurile aprobate de Consiliul Local în ședința din iulie se vor aplica din septembrie. Tarifele vor fi mai mari față de cele actuale.
Este vorba despre parcarea autovehicululelor în locurile de parcare publice cu plată aprobate și semnalizate din municipiu.
Pentru a fi parcate regulamentar pe aceste spații, trebuie achitată contravaloarea timpului de parcare. De asemenea, mașinia trebuie poziționată potrivit indicațiilor conținute de indicatorul ”P cu plată”, în limitele marcajului rutier ce delimintează zona de parcare.
Plata se poate face pe următoarele intervale de timp, pentru autoturisme: 30 de minute, 1 oră, 2 ore, 1 zi. Sunt disponibile și abonamente: lunare sau anuale (atât pentru persoane fizice, cât și pentru firme).
Tarifele se pot achita prin SMS, pe platforma online, prin aplicație sau prin achiziționarea de tichet de parcare.
Aceste reguli sunt în vigoare și în prezent.
Noile tarife de parcare la Alba Iulia
Noile tarife se vor aplica din 16 septembrie.
Zona 0 (roșie) – taxare de luni până vineri, între orele 8.00 – 20.00, sâmbătă și duminică între orele 00.00 – 24.00
Zona cuprinde totalitatea parcărilor din interiorul Cetății Alba Carolina și parcările adiacente laturii de Vest, laturii de Est, laturii de Nord și laturii de Sud amenajate și semnalizate corespunzător.
- Tarif 1 oră: 5 lei (în prezent, 2 lei)
- Tarif 2 ore: 10 lei (în prezent, 4 lei)
- Tarif 1 zi: 50 de lei (în prezent, 17,5 lei)
Abonament lunar: 300 lei persoane fizice/ 600 lei persoane juridice
Rezervare persoană juridică 1 lună: 350 lei
Pentru autocare, în zona roșie, tarifele vor fi de 35 lei (1 oră), 50 lei (2 ore) sau 130 lei (1 zi). În prezent, sunt de: 10 lei (1 oră), 20 lei (2 ore) sau 50 lei (1 zi)
Zona 1 (albastră): – taxare de luni până vineri între orele 8.00 – 18.00, sâmbata între orele 8.00 – 14.00, duminica gratuit
Zona cuprinde totalitatea parcărilor amenajate și semnalizate corespunzător din Muncipiul Alba Iulia, mai puțin parcările din Zona 0 (roșie).
- Tarif 30 min: 1,5 lei (în prezent, 0,5 lei)
- Tarif 1 oră: 3 lei (în prezent, 1 leu)
- Tarif 2 ore: 6 lei (în prezent, 2 lei)
- Tarif 1 zi: 22,5 lei (în prezent, 7,5 lei)
Abonament general – pe lună: 100 lei persoane fizice/ 200 lei persoane juridice
Abonament general – pe an: 600 lei persoane fizice/1200 lei persoane juridice
Rezervare persoană juridică – 1 lună: 300 lei
Noile tarife de parcare la Alba Iulia. Alte reguli
Potrivit HCL 236/16 iulie 2025, cu aplicare în termen de 60 de zile (16 septembrie, n.r.):
”Oprirea/staţionarea/parcarea autovehiculelor în parcările publice cu plată este permisă numai cu:
- abonamente eliberate de Serviciul contracte patrimoniu
- tichete eliberate de automatele pentru plata parcării
- utilizând sistemul de plată a taxei de parcare cu telefonul mobil prin trimiterea unui SMS sau folosirea unor aplicații
în condițiile respectării cuantumului taxelor de parcare aferente zonei, intervalului orar și duratei”.
Dreptul de verificare și aplicare sancțiuni pentru oprirea/staţionarea/parcarea neregulamentară îl are Poliția Locală sau împuterniciți ai Primarului Municipiului Alba Iulia.
Noile tarife de parcare la Alba Iulia. Informare privind modalități de plată
În zona fiecărei parcări cu plată, se vor monta panouri de informare prin care se va aduce la cunoștință persoanelor care doresc să utilizeze un loc de parcare modalitățile de plată a locurilor de parcare (SMS, aplicație mobilă etc.), numerele de telefon la care se pot trimite SMS-uri, precum și tarifele orare aplicabile și orarul de funcționare al parcării.
În parcările în care sunt amplasate automate de parcare, utilizatorii parcării care opresc/staţionează/parchează vor avea instrumentele de plată necesare pentru a procura tichete pentru perioada de parcare dorită.
În parcările în care sunt amplasate automate de parcare, în cazul în care acestea nu funcţionează, se va contacta dispeceratul Direcției Poliția locală pentru sesizarea situației. Numărul de telefon va fi afișat pe automatul de parcare.
Tipuri de abonamente
Abonament general (zona 1 – albastră): pentru persoane fizice sau juridice, cu drept de staționare a mașinilor pe timp nelimitat, în perioada de valabilitate a abonamentului, pe locurile de parcare cu plată, cu excepția parcărilor cu acces controlat și a celor de reședință.
Abonamentul conține numărul de înmatriculare al autovehiculului, perioada de valabilitate. Nu este obligatorie afișarea acestuia pe bordul autovehiculului.
Abonament vehicul cu propulsie electrică: pentru persoane fizice sau juridice, cu drept de staționare a mașinilor pe timp nelimitat, în perioada de valabilitate a abonamentului, pe locurile de parcare cu plată, cu excepția parcărilor cu acces controlat și a celor de reședință.
Acest abonament oferă discount de 100% (deținătorii acestor mașini nu plătesc taxa de parcare). Abonamentul conține numărul de înmatriculare al autovehiculului, perioada de valabilitate. Nu este obligatorie afișarea acestuia pe bordul autovehiculului.
Abonament zona 0 (roșie): pentru persoane fizice sau juridice, cu drept de staționare a mașinilor pe timp nelimitat, în perioada de valabilitate a abonamentului, pe locurile de parcare cu plată, cu excepția parcărilor cu acces controlat și a celor de reședință.
Abonamentul conține numărul de înmatriculare al autovehiculului, perioada de valabilitate. Nu este obligatorie afișarea acestuia pe bordul autovehiculului.
Acest tip de abonamente se poate elibera pentru cel mult 25% din totalul parcărilor din zona zero.
LISTA parcometre – aparate de plată pentru parcare în Alba Iulia
- 1. Casa de Cultură a Sindicatelor (str. Mihai Viteazul/ str. Crișan)
- 2. Muzeul/ Sala Unirii (str. Unirii)
- 3. Piața Iuliu Maniu (vizavi de statuie)
- 4. colț Tribunal (str. Regina Maria/ str. Trandafirilor)
- 5. în față la BRD (str. Ardealului/ str. Nicolae Titulescu)
- 6. OTP (Piața Iuliu Maniu)
- 7. Crucea luminoasă (str. Octavian Goga)
- 8. Go In (pasaj bd. Transilvaniei)
- 9. Piața Pascu (bd. Transilvaniei)
- 10. în fața sediului Banca Transilvania (bd. Transilvaniei)
- 11. Batthyaneum (str. Gabriel Bethlen)
- 12. Parcul Custozza (str. Mihai Viteazul)
- 13. Lidl centru (str. Tudor Vladimirescu)
- 14. Finanțe (str. Primăverii)
- 15. Piața Națiunii
- 16. Piața Consiliul Europei
- 17. Stadion (Calea Moților)
- 18. Dacia (str. Cloșca)
- 19. Hotel Cetate (str. Cloșca)
- 20. Seminar Teologie (str. Vasile Goldiș)
- 21. Dante Caffe (str. Unirii)
- 22. stație bus str. Crișan
- 23. str. Aurel Vlaicu 2
- 24. strada Crișan
- 25. strada Avram Iancu
- 26. strada Simion Bărnuțiu
- 27. Prefectură (str. București/Olteniei)
- 28. Casa Armatei (Calea Moților)
- 29. Parc joacă Electrica (str. Nicolae Bălcescu)
- 30. Aurel Vlaicu 24
- 31. Vasile Goldiș 13
- 32. Piața Cetate (str. Toporașilor/ Liviu Rebreanu)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News