Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Nominalizările la Premiile Gopo 2022. Cine sunt principalii favoriți pentru regie și cel mai bun actor într-un rol principal

Publicat

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (r. Radu Jude), Câmp de maci (r. Eugen Jebeleanu), Malmkrog (r. Cristi Puiu), Neidentificat (r. Bogdan George Apetri) și Otto Barbarul (r. Ruxandra Ghițescu) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

Performanțele creatorilor români din domeniul cinematografiei, arta care ne aduce de fiecare dată împreună, chiar și în cele mai încercate vremuri, vor fi recompensate pe 19 aprilie.

26 lungmetraje românești lansate în cinematografe sau pe platforme VOD în 2021 au fost luate în considerare de juriul din acest an pentru desemnarea nominalizărilor la cea de-a 16-a ediție a Premiilor Gopo.

Cineaștii Bogdan George Apetri (Neidentificat), Cristi Puiu (Malmkrog), Eugen Jebeleanu (Câmp de maci), Radu Jude (Babardeală cu bucluc sau porno balamuc) și Ruxandra Ghițescu (Otto Barbarul) sunt nominalizații categoriei Cea mai bună regie.

La categoria Cea mai bună actriță într-un rol principal concurează Andreea Grămoșteanu (Complet Necunoscuți), Ioana Bugarin (Mia își ratează răzbunarea), Katia Pascariu (Babardeală cu bucluc sau porno balamuc), Marina Palii (Malmkrog) și Nicoleta Hâncu (Poate mai trăiesc și azi), în timp ce Adrian Titieni (Tata mută munții), Bogdan Farcaș (Neidentificat), Conrad Mericoffer (Câmp de maci), István Téglás (Luca) și Mircea Andreescu (După 40 de zile) concurează la categoria Cel mai bun actor într-un rol principal.

Numărul mare de lungmetraje eligibile la această ediție pentru nominalizările la titlul de Cel mai bun documentar, dar și diversitatea acestora, i-au determinat pe membrii juriului să includă șase titluri pe lista filmelor care vor concura în 2022 pentru trofeul acordat la această categorie: Casa cu păpuși (r. Tudor Platon), Holy Father (r. Andrei Dăscălescu), Ieșirea trenurilor din gară (r. Radu Jude, Adrian Cioflâncă), În mijlocul meu, vocea (r. Andra Hera), Noi împotriva noastră (r. Andra Tarara) și România Sălbatică (r. Dan Dinu).

Câmp de maci (r. Eugen Jebeleanu) și Otto Barbarul (r. Ruxandra Ghițescu), două dintre peliculele nominalizate în acest an la categoria Cel mai bun film de lungmetraj, se regăsesc și pe lista titlurilor care concurează pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de debut, alături de Complet Necunoscuți (r. Octavian Strunilă) și de lungmetrajele documentare Casa cu păpuși (r. Tudor Platon) și România Sălbatică (r. Dan Dinu).

Zece filme scurte se află în cursa pentru cele două premii dedicate, acordate în acest an Celui mai bun scurtmetraj de ficțiune (6 titluri nominalizate) și Celui mai bun scurtmetraj documentar (4 titluri nominalizate).

La categoria Cel mai bun film european, criticii de film din juriul de nominalizări au votat pentru următoarele cinci titluri distribuite în cinematografele din România anul trecut: Adieu les cons / Adio, proștilor! (r. Albert Dupontel), Annette (r. Leos Carax), Another Round / Încă un rând (r. Thomas Vinterberg), Les traducteurs / Traducătorii  (r. Régis Roinsard), Portrait de la jeune fille en feu / Portretul unei femei în flăcări (r. Céline Sciamma).

Nominalizările la toate categoriile Premiilor Gopo 2022 au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit din profesioniști din domeniu: criticii de film Iulia Voicu și Ștefan Dobroiu, cronicarul Mihai Brezeanu (LiterNet), regizorii Laurențiu Damian și Ivana Mladenovic, actrița Rodica Lazăr, directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, editorul Roxana Szel, creatoarea de costume Dana Păpăruz, producătoarea și regizoarea Monica Lăzurean Gorgan și producătoarea și organizatorul de festival Miruna Berescu.

După anunţul nominalizărilor, peste 650 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor Gopo 2022, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanţă PwC România, cu care organizatorii Premiilor Gopo au demarat un parteneriat încă din 2011.

Premiile Gopo 2022 sunt organizate de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Publicitate

ACTUALITATE

Aproximativ 80% dintre magazinele online din România sunt vulnerabile la atacurile de tip phishing

Publicat

Aproximativ 80% dintre magazinele online din România sunt vulnerabile la atacurile de tip phishing, lucru care se transferă, automat, şi către clienţii acestora, potrivit unui studiu.

Creşterea numărului de tranzacţii cu cardul, avansul pieţei de eCommerce din România, ca urmare a schimbării obiceiurilor de consum în pandemie, dar şi războiul din Ucraina, au determinat creşterea numărului atacurilor de phishing, provocând pierderi importante magazinelor online.

„Cu atât mai mult cu cât comercianţii online din România reacţionează greoi la schimbările rapide din ultima perioadă, platformele acestora sunt vulnerabile la atacurile informatice”, susţin autorii analizei TARA Interactive, companie românească de dezvoltare de software.

Pierderi generate de atacuri cibernetice

„Criminalii cibernetici vor căuta mereu noi căi de a eluda sistemele de protecţie ale magazinelor online. Însă, în acelaşi ritm, evoluează şi softurile de monitorizare şi identificare a scripturilor maliţioase inserate în site. Ne aşteptăm la şi mai multe atacuri de phishing, în perioada următoare, dată fiind situaţia geopolitică şi atacurile din partea hackerilor ruşi, dar şi a celor internaţionali”, a afirmat Vlad Lepădatu, Managing Partner la TARA Interactive.

Potrivit acestuia, la nivel mondial, pierderile generate de atacurile cibernetice în eCommerce sunt estimate la 20 de miliarde de dolari în 2021, în creştere cu 14% faţă de anul anterior.

El a subliniat că, în contextul actual, magazinele online ar trebui să fie pregătite pentru orice atac de tip phishing, iar managerii să fie conştienţi de consecinţele unui astfel de atac şi să implementeze un protocol clar în cazul atacurilor cibernetice.

Măsuri de prevenire

În prezent, în România, magazinele online cele mai vulnerabile la atacurile de tip phishing sunt cele care nu au ultimele versiuni de software instalate, fără SSL/HTTPS şi cele care folosesc parole uşor de spart pentru panoul de administrare a comenzilor online.

Cât priveşte investiţiile pentru securizarea business-urilor în faţa atacurilor cibernetice, acestea variază de la câteva sute de euro, la câteva mii de euro, în funcţie de tehnologiile pe care le utilizează magazinele respective, de complexitatea acestora, cu menţiunea că sumele scad dacă strategia de investiţii vizează aici prevenţia, nu intervenţia reactivă.

sursă: Agerpres

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

ECONOMIE

Încep lucrările la un nou sector al Autostrăzii Transilvania. Anunțul ministrului Transporturilor

Publicat

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că încep lucrările pe un nou sector de autostradă, secțiunea Zimbor- Poarta Sălajului, care are o lungime de 12,24 de km.

Potrivit lui Sorin Grindeanu, CNAIR a aprobat vineri Proiectul Tehnic pentru Secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului (Autostrada Transilvania).

”Contractul, în valoare de 680,4 milioane lei (fără TVA), este finanțat prin PNRR.

Pe traseul acestei secțuni, antreprenorul român urmează să construiască, până în anul 2024, cinci viaducte și un pod” menționează ministrul, într-o postare pe Facebook.

Potrivit unui comunicat al CNAIR, antreprenorul lucrărilor este Asocierea SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL.

Durata contractului pentru perioada de execuţie este de 24 de luni, respectiv anul 2024.

Perioada de garanţie a lucrărilor este 120 de luni.

sursa: site CNAIR, Facebook Sorin Grindeanu

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Ghid: Cum să reacționezi în timpul fenomenelor meteo extreme. Recomandări în caz de furtuni și vijelii

Publicat

Vremea și fenomenele meteo extreme ne pot lua pe nepregătite. Află cum să reacționezi la apariția, în timpul și după un eveniment de tipul furtună, ploi abundente, vijelii sau chiar tornade, care încep să apară și la noi în țară.

În cazul în care planifici o excursie, o ieșire în aer liber, este bine să consulți prognoza meteo.

Dacă sunt anunțate furtuni și descărcări electrice, nu este recomandat să ieși în câmp deschis.

Vezi: VREMEA până în 5 iunie: care va fi cea mai caldă zi. Prognoza meteo pe regiuni, în următoarele două săptămâni

Există câteva reguli de care este bine să ținem cont, atunci când știm că urmează o furtună puternică. Autoritățile recomandă mai multe acțiuni pentru siguranța noastră și a celor dragi.

Pregătirea înainte de furtună

  • Îndepărtează obiectele, copacii ori ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.
  • Nu uita regula de salvare 30/30: adăpostește-te în interiorul unei clădiri dacă, după ce ai văzut un fulger nu reușești să numări până la 30 înainte de a auzi un tunet.

  • Rămâi în interiorul clădirii încă 30 minute după ce ai auzit ultimul tunet.
  • Fii atent la alertele și avertizările autorităților

Reguli de respectat în timpul unei furtuni, ploi abundente, vijelii

  • Întrerupe orice activitate în aer liber
  • Intră în casă, într-o construcţie ori într-un autoturism. Deşi s-ar putea să fii rănit în cazul în care trăsnetul loveşte maşina, ești mult mai protejat în interiorul vehiculului decât în exterior
  • Închide bine ferestrele şi uşile
  • Evită folosirea apei și duşurile ori sălile de baie. Apa și conductele instalaţiilor pot cauza electrocutare (trăsnet, scurt circuit)
  • Utilizează telefoanele cu fir doar în situaţii de urgenţă. Telefoanele fără fir ori mobilele sunt sigure în utilizare
  • Deconectează de la priză aparatele şi alte echipamente electrice (tv, computere, aparatele de aer condiţionat etc.). Acestea pot fi defectate ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice

Recomandări în timpul furtunilor

  • Dacă ești în mediul urban, adăpostește-te imediat într-o clădire, pentru a evita riscul lovirii de către obiecte, pomi, crengi, stâlpi
  • Dacă ești într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcaţiune pe apă), așază-te ghemuit, pune mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi
  • Fă-te o ţintă cât mai mic posibilă și redu cât poți de mult contactul cu pământul. Nu te întinde pe pământ!
  • Evită: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete
  • Dacă te afli în pădure, căută adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi
  • Dacă ești într-o zonă deschisă, mergi spre o zonă joasă, precum o vale
  • Dacă ești pe un lac, ajungi la mal de urgenţă şi adăpostește-te imediat
  • Evită drumurile inundate (mers, șofat)! Un curent de apă adânc de doar 15 cm te poate dezechilibra, iar unul adânc de peste 30 cm poate lua un autoturism

După o furtună, dacă identifici o victimă rănită sau lovită de trăsnet, verifică dacă prezintă semne vitale: respirație și puls.  Dacă victima are puls si respiră, căută alte vătămări posibile: arsuri, vătămări ale sistemului nervos, oase rupte şi pierderi de auz sau de vedere.

Dacă nu mai respiră, începe resuscitarea prin metoda gură la gură:

  • deschide căile aeriene (gura) ale victimei
  • închide nasul victimei cu două degete (strânge-i nările)
  •  pune gura ta etanș pe gura victimei și insuflă ușor aer până observi cu coada ochiului că se ridică toracele
  • după prima ventilație, ridică-te, trage aer, după care efectuează a doua ventilație.

Dacă nu are puls (nu-i bate inima), începe resuscitarea prin masaj cardiac (30 de apăsări pe mijlocul pieptului):

  • asigură-te că victima este așezată pe un obiect sau loc dur
  •  expune toracele (pieptul) victimei
  •  împarte sternul (osul pieptului) victimei în două jumătăți egale
  • așează podul palmei în jumătatea inferioară a sternului
  •  așează cealaltă mână pe stern
  • coatele salvatorului trebuie să fie întinse, iar linia umerilor salvatorului să fie paralelă cu linia sternului victimei (în lateralul victimei)
  • apăsați aproximativ 5-6 cm pe sternul victimei și numărați astfel: „și 1, și 2, și 3″…. până la 30.

Ce să faci în cazul unei tornade

Tornada este o coloană de aer care coboară spre pământ în timpul unei furtuni, și se rotește violent cu viteză foarte mare, având aspectul unei pâlnii.
Poate distruge clădiri, răsturna vehicule, și pune în mișcare resturi sau obiecte ce pot răni grav sau chiar ucide.

Semnele declanșării unei tornade sunt: vântul puternic, apariția unui nor rotativ în formă de pâlnie care coboară spre pământ și zgomot puternic (similar unui tren de marfă).

În momentul în care ai luat la cunoștință faptul că urmează fenomene de vânt puternic, încearcă să ai telefonul încărcat. Dacă nu ai deloc acces la un încărcător sau baterie de rezervă, evită descărcarea rapidă a bateriei (apeluri care nu sunt urgente, jocuri, navigare pe internet în exces).

  • Identifică un adăpost sigur în cazul în care vântul suflă deja cu putere. Stai departe de ferestre, uși și pereții exteriori ai adăpostului
  • Încearcă să te adăpostești într-o cameră mică, interioară, fără ferestre, preferabil aflată la subsolul clădirii. Nu te adăposti sub poduri sau pasaje
  • Dacă ești în apropierea fenomenului, îndepărtează-te și anunță serviciile de urgență (112)
  • Mergi imediat către un loc sigur (de ex. o clădire solidă)
  • Dacă te afli într-o mașină sau în aer liber și nu poți ajunge la o clădire, acoperă-ți capul și gâtul cu brațele (și corpul cu o pătură, dacă este posibil)
  • Nu încerca să depășești o tornadă într-un vehicul. Dacă ai fost surprins într-o mașină, închide geamurile și poartă centura de siguranță
  • Ai grijă la resturile și obiectele care sunt purtate cu viteză prin aer! Pot provoca răni grave, chiar fatale
  • Ascultă radioul, televiziunile dar fii atent și la sistemele de alertă locală pentru informații și instrucțiuni de urgență actualizate

Recomandări după o tornadă

  • Atenție la firele electrice rupte sau căzute
  • Nu intra în clădiri avariate până nu ți se spune că sunt în siguranță
  • Dacă ești blocat sub dărâmături, acoperă-ți gura pentru a evita inhalarea prafului. Evită să vorbești, încearcă să trimiți mesaje prin telefon, utilizează un fluier în loc să strigi
  • Folosește telefonul doar pentru situații de urgență. Rețelele telefonice sunt deseori ocupate după un dezastru. Utilizează mesaje text sau social media pentru a comunica cu familia și prietenii
  • Continuă să asculți radioul, posturile TV și mesajele autorităților locale pentru informații actualizate
  • Fii atent în timpul curățării drumurilor, căilor de acces. Poartă pantofi cu talpă groasă, pantaloni lungi și mănuși de lucru

Sursa: site IGSU, Facebook IGSU, fiipregatit.ro

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

EDUCAȚIE

Săptămâna prevenirii criminalității în Alba: Lecții de educație rutieră și acțiuni preventive susținute de polițiști

Publicat

Activitățile desfășurate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba,  în cadrul evenimentului  ”Săptămâna Prevenirii Criminalității”, au avut peste 4.000 de beneficiari în perioada 22– 27 mai (elevi, cadre didactice, femei, vârstnici, membri ai asociaţiilor de proprietari). Vineri, ultima zi din cadrul evenimentului național  a fost dedicată creșterii siguranței rutiere și prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului.

Polițiștii au susținut lecții de educație rutieră în unități de învățământ din județul Alba, la care au luat parte preșcolari și elevi.

Pe lângă lecțiile teoretice, au fost organizate lecții practice privind circulația pe drumurile publice, cu bicicleta, trotineta sau în calitate de pietoni.

De atenţie s-au bucurat şi bicicliştii, care au fost sfătuiți să poarte veste reflectorizante, pentru a fi cât mai vizibili în trafic dar și recomandarea de a respecta, în permanenţă, regulile privind circulaţia pe drumurile publice.

Polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, polițiștii de proximitate și cei de la posturile de poliție comunale au organizat acţiuni preventive în cadrul cărora cetăţenii au fost informaţi cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de furt.

Reprezentanții asociațiilor de proprietari au fost informați în legătură cu mijloacele moderne de protecție și supraveghere ale scărilor de bloc, menite să sporească siguranța locuințelor.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Statistici T5

Parteneri Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax