Eveniment
Normă de hrană minimă de 4,36 lei pentru deţinuţii din Penitenciarul Aiud
Norma de hrană pentru persoanele private de libertate condamnate, recomandată de specialişti din Ministerul Sănătăţii, are o valoare reală de 4,36 lei pe zi de persoană şi asigură dreptul acestora la o normă calorică de 2.855 calorii.
La Penitenciarul Aiud, ca în mai toate închisorile din ţară, această sumă alocată reprezintă aproximativ 40% din costul total şi face referire numai la valoarea alimentelor de bază ce intră în structura meniurilor zilnice, nefiind luate în calcul cheltuielile ocazionate de procesul de preparare al hranei, respectiv: cheltuieli de personal, cheltuieli cu echipamentul de lucru şi protecţie, cheltuieli cu materialele de curăţenie a spaţiilor, cheltuieli cu materialele de întreţinere şi materialele diverse, cheltuieli cu utilităţile, cheltuieli de aprovizionare şi transport, cheltuieli amortizare mijloace fixe şi alte cheltuieli precum deratizare, dezinsecţie, reparaţii utilaje.
Penitenciarul Aiud are în administrare în jur de 30 de hectare de teren, o parte din acesta fiind agricol, ceea ce permite ca unitatea să se autogospodărească. Producţia este obţinută prin implicarea directă a persoanelor private de libertate şi este destinată integral consumului intern.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News