Connect with us
Publicitate

Actualitate

Norma de hrană pentru Poliția Locală, din nou pe masa consilierilor din Alba Iulia. Polițiștii vor putea primi până la 24 lei/zi

Publicat

politia locala alba iuliaAcordarea normei de hrană pentru personalul poliției locale în activitate ajunge din nou, pentru aprobare, pe masa consilierilor locali, marți, 28 aprilie. Norma de hrană se va acorda diferențiat, în bani, printr-o alocație valorică zilnică, începând cu data de 1 mai până la data de 31 decembrie, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație. Astfel, polițiștii locali vor primi, ca drepturi de hrană, până la 24 lei/zi.

Norma de hrană se acordă pentru zilele calendaristice și se calculează nominal pentru fiecare persoană în parte, prin înmulțirea valorii financiare zilnice a normei de hrană cu numărul de zile calendaristice din luna respectivă.

De asemenea, pe timpul participării la orice curs de formare profesională, personalul poliției locale, care primesc drepturi de hrană sub forma valorii financiare, achită contravaloarea mesei servite la curs.

Potrivit reglementărilor legale, ”autorităţile administraţiei publice locale pot acorda în limita bugetului aprobat, prin hotărâre a consiliului local, norma de hrană personalului poliţiei locale conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Potrivit raportului de specialitate, în temeiul art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei și a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute de Legea poliție locale nr. 155/2010 și a Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 496/2015 privind contravaloarea alocației valorice a normei de hrană acordate personalului poliției locale, se propune acordarea normei de hrană în bani, respectiv alocație valorică zilnică, pentru personalul poliției locale.

Astfel, personalul poliției locale va primi:

– Norma de hrană nr.  1 – care prevede 4.300 calorii om/zi pentru personalul poliției locale în activitate, respectiv funcţionarii publici care ocupă funcţii publice generale și personalul contractual18 lei/zi

– Norma de hrană nr. 6 – care prevede 5.010 calorii om/zi pentru personalul poliției locale în activitate, respectiv funcţionarii publici care ocupă funcţii publice specifice de poliţist local 24 lei/zi

– Norma de hrană nr. 12 ”B” – care prevede 660 calorii om/zi pentru personalul poliției locale în activitate, care lucrează în schimburi sau ture2 lei/zi

Poliţia locală Alba Iulia are 153 de angajaţi, din care 81 funcţionari publici şi 72 personal auxiliar.

Reamintim faptul că un alt proiect anterior, privind acordarea normei de hrană polițiștilor locali din cadrul Serviciului Poliția Locală a municipiului Alba Iulia (720 lei/persoană/lună), a fost retras de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din ianuarie, în aşteptarea hotărârii de guvern.

Guvernul a aprobat în luna martie, printr-o ordonanță de urgență, acordarea  dreptului la norma de hrană de către autorităţile locale pentru toţi angajaţii poliţiei locale care au statut de funcţionar public sau de personal contractual. Aceşti bani vor fi alocaţi în limita bugetului, hotărârea intrând în aplicare din 1 aprilie.

Citește și Guvernul a aprobat norma de hrană pentru tot personalul Poliției locale. Angajaţii din Alba Iulia vor primi spor de 720 lei pe lună

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. tdv

    marți, 28.04.2015 at 11:11

    Cum se face ca doar pe la institutii de stat apare norma de hrana?
    Oare nu primesc salar ca restul angajatilor sau ei au mai multe drepturi?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate