Actualitate
Normele metodologice de aplicare a legii pentru sistemul asigurărilor de șomaj au fost modificate de Guvern
Guvernul a modificat, în ședința de miercuri, normele metodologice de aplicare a legii privind sistemul asigurărilor de șomaj, precum și procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă.
În programele care au ca scop ocuparea temporară a forței de muncă, pentru executarea de lucrări și activități de interes pentru comunitățile locale, pot fi cuprinse persoanele neocupate, înregistrate ca șomeri la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă județene, indiferent dacă beneficiază sau nu de indemnizație de șomaj.
Subvenția, pentru angajatorii care încadrează în muncă persoane în cadrul unor astfel de programe, se acordă în baza schemei de ajutor de minimis, instituită prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Dacă subvenția se finanțează din bugetul asigurărilor de șomaj, aceasta nu se acordă angajatorilor instituții și autorități publice.
Dacă finanțarea subvenției se face din alte surse alocate conform prevederilor legale, beneficiare pot fi și autoritățile administrației publice locale, cu exceptarea de la aplicarea reglementărilor în domeniul ajutorului de minimis.
Pentru acordarea subvențiilor din bugetul asigurărilor pentru șomaj, agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene sau a minicipiului București vor încheia, la solicitarea autorităților administrației publice locale, un contract de finanțare cu angajatorii persoanelor încadrate în muncă din rândul șomerilor.
Angajatorii sunt obligați să încheie cu persoanele încadrate în muncă din rândul șomerilor contracte individuale de muncă pe perioadă determinată de cel mult 12 luni.
Pentru a putea beneficia de subvenționarea locurilor de muncă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, prin prestarea unui serviciu sau a unei activități, angajatorii trebuie să facă dovada că:
– au prevăzut în statut sau în actul de înființare activitatea respectivă;
– sunt acreditați sau autorizați pentru derularea activității respective, iar acreditarea (autorizarea) nu este suspendată, retrasă sau încetată;
– li s-au atribuit contractele de către autoritățile administrației publice locale cu respectarea reglementărilor în vigoare prividn achizițiile publice.
Programele de ocupare temporară a forței de muncă din rândul șomerilor se întocmesc anual de agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București și se prezintă, pentru aprobare, la consiliile locale comunale, orășenești și ale sectoarelor municipiului București sau, după caz, la consiliile județene, respectiv la Consiliul General al Municipiului București, ca autorități publice deliberative din localitățile și județele pentru care acestea au fost elaborate.
Pentru finanțarea din bugetul asigurărilor pentru șomaj a cheltuielilor cu forța de muncă încadrată din rândul șomerilor, angajatorii vor depune lunar la primar sau, după caz, la președintele consiliului județean ori la primarul general al municipiului București următoarele documente:
– cerere de finanțare;
– statele de plată, care să prevadă distinct drepturile salariale ale persoanelor pentru care se acordă subvenția din bugetul asigurărilor de șomaj, iar în perioada 1 noiembrie – 31 martie să prevadă și contribuțiile de asigurări sociale datorate de angajator pentru persoanele respective, calculate la valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă și a cotelor de contribuții în vigoare în luna în care se încheie contractul de finanțare;
– raport tehnic privind execuția lucrării, respectiv prestarea serviciului sau a activității;
– un raport financiar privind contravaloarea lucrărilor efectuate, respectiv serviciului sau activității prestate în luna respectivă.
Primarul sau, după caz, președintele consiliului județean ori primarul general al municipiului București avizează cererile de finanțare, iar angajatorii, în situația în care finanțarea se asigură din bugetul asigurărilor pentru șomaj, le depun împreună cu o copie de pe raportul tehnic și cu raportul financiar, cel mai târziu până la data de 5 a lunii următoare celei pentru care se solicită finanțarea, la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană sau a municipiului București.
Până cel mai târziu la data de 15 a lunii următoare celei pentru care se solicită finanțarea, angajatorii vor depune la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană sau a municipiului București copii de pe statele de plată semnate.
Agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană sau a municipiului București va vira angajatorilor sumele aferente subvențiilor susținute din bugetul asigurărilor pentru șomaj cel târziu până la data de 10 a lunii următoare celei pentru care se solicită finanțarea.
În anul 2015, Parlamentul României a aprobat Legea nr. 195/2015 pentru completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, prin care a fost reintrodusă măsura de subvenționare, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, a cheltuielilor efectuate în cadrul realizării unor programe care au drept scop ocuparea temporară a forței de muncă din rândul șomerilor, pentru executarea de lucrări și activități de interes pentru comunitățile locale.
Potrivit legii, din bugetul asigurărilor pentru șomaj și din alte surse alocate conform prevederilor legale pot fi subvenționate, în principal, următoarele categorii de servicii:
– servicii publice de refacere și întreținere a infrastructurii, de ecologizare și de realizare a unor lucrări edilitare, organizate de autoritățile publice locale, de firme private sau organizații neguvernamentale, cu avizul administrației publice locale;
– servicii sociale care cuprind activități de îngrijire la domiciliu a copiilor, bolnavilor, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, organizate de autoritățile publice locale, organizații neguvernamentale și alte organisme, în condițiile legii.
Subvenția se acordă, la solicitarea autorităților publice locale, angajatorilor cărora li s-au atribuit contracte cu respectarea reglementărilor în vigoare prividn achizițiile publice, pe o perioadă de cel mult 12 luni pentru fiecare persoană încadrată, din rândul șomerilor, cu contract individual de muncă pe perioadă determinată de cel mult 12 luni.
Cuantumul lunar al subvenției acordate pentru fiecare persoană este:
– în perioada 1 aprilie – 31 octombrie, 70% din valoarea indicatorului social de referință,
– în perioada 1 noiembrie – 31 martie, valoarea indicatorului social de referință, la care se adaugă contribuțiile de asigurări sociale datorate de angajatori, aferente acestuia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News