Actualitate
Norocoșii, taxați de ANAF. Cine realizează venituri din premii și jocuri de noroc, trebuie să le declare. DOCUMENT
Persoanele fizice care realizează venituri din premii și jocuri de noroc atât din România, cât și din străinătate, au obligația să declare veniturile și să plătească impozite la bugetul general consolidat, potrivit Ministerului Finanțelor.
Astăzi, Agenția Naținală de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site și Ghidul contribuabililor care realizează venituri din premii și jocuri de noroc.
Astfel, veniturile din premii reprezintă veniturile obținute din concursuri și din promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
„În această categorie intră veniturile în bani și/sau în natură, cum ar fi: premii de orice fel acordate oamenilor de cultură, știință și artă la gale, simpozioane, festivaluri, concursuri naționale sau internaționale, concursuri pe meserii sau profesii; premii în bani și/sau în natură acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor și altor specialiști prevăzuți în legislația în materie, pentru rezultatele obținute la competiții sportive interne și internaționale”, se arată comunicat.
Ghidul contribuabililor care realizează venituri din premii și jocuri de noroc poate fi consultat aici: Ghid_jocuri_de_noroc_2021
Conform acestuia, premiile de tipul unor bonusuri care sunt acordate salariaților nu se încadrează la venituri din premii din punctul de vedere al impozitării, fiind asimilate veniturilor de natură salarială.
De asemenea, veniturile din jocuri de noroc cuprind toate sumele încasate, bunurile și serviciile primite, ca urmare a participării la jocuri de noroc, indiferent de denumirea venitului sau de forma în care se acordă, inclusiv cele de tip jack-pot.
„Obligația calculării, reținerii și plății impozitului le revine organizatorilor/plătitorilor de venituri. Impozitul calculat și reținut în momentul plății este impozit final pentru care nu se depune declarația unică. Pentru veniturile din premii și jocuri de noroc nu se datorează contribuții sociale”, au mai precizat reprezentanții Ministerului Finanțelor.
Persoanele fizice cu domiciliul în România sau cele nerezidente care au declarat centrul intereselor vitale în România și care realizează venituri din premii și jocuri de noroc din străinătate au obligația să le declare în România și să depună Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui în care s-au realizat veniturile.
Contribuabilii persoane fizice rezidente care, pentru același venit și în decursul aceleiași perioade impozabile, sunt supuși impozitului pe venit atât pe teritoriul României, cât și în străinătate, au dreptul la deducerea din impozitul pe venit datorat în România a impozitului plătit în străinătate, în condițiile legislației, a mai transmis Ministerul.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News