Connect with us
Publicitate

Actualitate

Noua lege pentru darea în plată a imobilelor, promulgată de președintele Klaus Iohannis

Publicat

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plata a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite a fost promulgată, anunță Administrația Prezidențială.

Legea se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor.

La reexaminarea proiectului în Camera Deputaților, în 29 aprilie, în urma deciziei CCR privind neconstituționalitatea, a fost introdus un amendament referitor la „impreviziune”.

„Reprezintă impreviziune: a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de BNR la data încheierii contractului de credit; b) pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă”.

sursă: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate