Connect with us
Publicitate

Actualitate

Noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare de la 1 august

Publicat

Noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare la 1 august, în prezent aceasta fiind într-o „fază avansată” de lucru, a anunţat joi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, după ce în aprilie tot el dădea ca termen posibil data de 1 iulie.

„Suntem într-o fază avansată cu noua listă de medicamente compensate. Sperăm ca, până la 15 iunie, aceasta să fie gata, iar după aceea, timp de o lună, să fie «cernută» de către specialişti. Comisia de specialitate va avea o lună posibilitatea de a «cerne» medicamentele de pe noile liste”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Nicolăescu a mai spus că termenul cel mai fezabil pentru intrarea în vigoare a noii liste este 1 august. „Poate cel mai fezabil termen este 1 august”, a spus el.

La jumătatea lunii aprilie, ministrul Sănătăţii declara, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată de Pro TV, că noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare din 1 iulie, iar protocoalele terapeutice, prin care medicii vor fi îndrumaţi să recomande generice, până la sfârşitul anului 2013.

Sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate