Actualitate
Noua modalitate de impozitare nu va fi una suplimentară. Firmele care plăteau corect până în prezent vor plăti mai puţin, iar cele care nu plăteau deloc vor fi taxate
Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, ca urmare a acuzațiilor aduse de federația hotelierilor, noua modalitate de impozitare nu va fi una suplimentară şi firmele care plăteau corect până în prezent vor plăti mai puţin, iar cele care nu plăteau deloc vor fi taxate.
„Efectele scontate ale introducerii acestei noi modalităţi de impozitare, care va înlocui plata impozitului de 16% pe profit sau 3% pe venitul microîntreprinderilor, sunt cele de implementare a unei etici în afaceri, care va conduce şi la o conformare voluntară de plată a taxelor şi impozitelor, mărindu-se şi baza de colectare (cei care plăteau corect până acum, vor plăti mai puţin, iar cei care nu plăteau deloc, prin noua modalitate de impozitare vor plăti)”, se arată în comunicat.
Legat de afirmaţiile făcute de Radu Enache, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, reprezentanţii Ministerului Economiei afirmă că noua modalitate de impozitare nu reprezintă o taxă suplimentară şi nu va îmbrăca forma unui impozit forfetar, ci a unui impozit în sumă fixă.
Reprezentanţii hotelierilor cred că impozitul propus de ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapi, va fi unul suplimentar şi nu va înlocui taxele pe profit sau pe cifra de afaceri, aşa cum promite oficialul, ceea ce va afecta firmele, care nu îl vor putea plăti, şi avantajează societăţile care lucrează la negru.
Ne vom trezi cu un nou impozit, suplimentar, care va afecta direct rezultatul operaţional şi care nu ne va scuti de celelalte taxe, impozite şi contribuţii de tot felul, stipulate de legislaţia în vigoare”, arăta luni, într-un comunicat transmis Mediafax de Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR).
Potrivit federaţiei, calculul făcut de reprezentanţii statului pentru impozitul forfetar a pornit de la o analiză fracţionată, indicându-se ca bază de calcul un impozit pe profit „datorat sau colectat” în 2011, împărţit la numărul de locuri de cazare evaluate că ar fi fost disponibile în anul respectiv. Împărţirea a condus la un cuantum de 55 de euro pentru un loc de cazare în cameră, ca bază de impozitare sugerată. Enache a spus că unitatea de măsură pentru industrie este camera, şi nu locul în cameră, iar dubla ocupare a unei camere nu se taxează dublu, ci până la maxim de 1,2 ori din tariful negociat.
„În ceea ce priveşte declaraţia că s-a ales ca unitate de măsură pentru industrie locul de cazare, şi nu camera, precizăm că acest tip de unitate de măsură este cel mai elocvent şi este utilizat în majoritatea studiilor şi statisticilor elaborate de importante instituţii din domeniul turismului de la nivel european şi mondial (Organizatia Mondială a Turismului, Eurostat etc.), iar alegerea acesteia a fost făcută la propunerea şi cu acordul tuturor participanţilor la grupul de lucru, fiind considerată potrivită şi în acord cu practicile internaţionale”, conform Ministerului Economiei.
Potrivit comunicatului, în cadrul consultărilor, asociaţiile şi patronatele au prezentat situaţii reale ale firmelor pe care le reprezintă, iar pe baza acestora reprezentanţii Ministerului Economiei, împreună cu membrii grupului de lucru, au făcut simulări aplicând noile metode de calcul al impozitului.
„Aceste modalităţi de calcul au fost agreate de către majoritatea celor prezenţi la consultări. Referitor la noua modalitate de impozitare, dorim să menţionăm că aceasta a fost determinată în urma a lungi consultări cu asociaţiile şi organizaţiile patronale din domeniu şi vine ca un răspuns la solicitarea reprezentaţilor mediului de afaceri, care-şi plătesc cu regularitate taxele şi impozitele, de a elimina inechitatea şi evaziunea fiscală din piaţă”, se mai arată în comunicat.
Hotelierii au spus că deşi au primit asigurări că s-au făcut simulări, cu rezultate favorabile aplicării impozitului forfetar, acestea nu le-au fost niciodată prezentate. Ei se tem că IMM-urile vor fi grav afectate, neavând nici măcar venituri pentru a plăti impozitul, iar „implementarea negândită sub toate aspectele şi corelaţiile” va conduce la tratamente discriminatorii şi inechitabile, fără garanţia eliminării evaziunii.
Enache a afirmat în comunicatul transmis luni că unele patronate au acceptat ideea de impozit forfetar având ca singur argument declaraţiile ministrului Grapini că viitoarea modalitate de impozitare a societăţilor va înlocui impozitul de 3% pe cifra de afaceri sau de 16% pe profit, lucru de care FIHR se „îndoieşte puternic”, ţinând seama şi de poziţia reprezentanţilor Ministerului de Finanţe consultaţi.

Sursa: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News