Actualitate
„Nu-mi place faţa ta!”: aşa a început un scandal într-un bar din Cîmpeni. Bătăușul a fost amendat de jandarmi cu 200 lei

Un scandal a izbucnit marţi noaptea în incinta unui local situat pe strada Revoluţiei 1848 din Cîmpeni. La faţa locului, jandarmii au constatat că B.M., de 21 de ani, aflat în avansată stare de ebrietate, îl înjura şi ameninţa cu acte de violenţă pe alt client al localului. Tânărul susţinea că “nu-i plăcea faţa” partenerului de pahar şi de aceea dorea să-l determine să părăsească incinta barului.
Jandarmii au aplanat repede conflictul şi au prevenit apariţia unor fapte de natură penală. B.M. a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei. Totodată, persoana care servea la bar, T.N.C., o tânără de 20 de ani, a fost sancţionată cu avertisment scris pentru încălcarea prevederilor legale care interzic servirea sau continuarea servirii cu alcool a persoanelor aflate în vădită stare de ebrietate.
Pentru prevenirea unor astfel de incidente, jandarmii reamintesc că provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 de lei, iar în cazul în care faptele sunt săvârşite în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, cuantumul amenzii este cuprins între 1.000 şi 3.000 de lei.
De asemenea, readuc în atenţie faptul că servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor, constituie contravenţie şi se poate sancţiona cu amendă de la 100 la 500 de lei , iar în cazul repetării acestei fapte se poate dispune, măsura suspendării activităţii localului public pe o perioada cuprinsă între 10 şi 30 de zile.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News