Connect with us

Actualitate

Nu vă faceți planuri de 1 Mai. Rafila: Suntem cu 10 zile înainte de numărul maxim de cazuri noi

zi-libera-picnic

Publicat

Autoritățile au confirmat luni, încă o dată, că este prea devreme să fie puse în discuție măsuri de relaxare a restricțiilor în România. În acest context, nici în minivacanța de 1 Mai nu sunt șanse pentru ieșiri la mare distanță, mai ales că perioada stării de urgență a fost prelungită până în 14 mai.

”Eventualele măsuri de relaxare a restricțiilor nu sunt avute în vedere pentru perioada imediat următoare din rațiuni de securitate sanitară”, a transmis, luni Grupul de Comunicare Strategică.

„Cred că ne aflăm cu o săptămână sau 10 zile înainte de atingerea unui număr maxim de cazuri noi înregistrate zilnic. De fapt, toată lumea a spus același lucru, având în vedere că în ciuda recomandărilor, în această perioadă a sărbătorilor de Paște, lumea s-a mișcat mai mult. Au fost mai multe interacțiuni. Noi am văzut interacțiunile din zona publică, din piețe, din magazine. Probabil că au existat interacțiuni și la nivelul familiilor. Important e să vedem ce se va întâmpla peste o săptămână. Să sperăm că nu vom depăși numărul de cazuri noi cu mai mult de 600-700-800 de cazuri înregistrate zilnic. Apoi, sper să intrăm pe un teren descendent.

E important și ce facem în această săptămână. Lumea își dorește să afle care vor fi măsurile de relaxare. Acest lucru va fi posibil când o să avem o scădere susținută a numărului de cazuri”, a declarat Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, la Antena 3.

Raed Arafat: “Măsurile de distanțare și măsurile care le-am luat până acum rămân valide. Rugămintea către populație de 1 mai este să evite să-și planifice ieșiri și să respecte regulile care au fost și pe durata Paștelui, chiar mai bine decât le-au respectat pe durata Paștelui. Relaxarea nu se va face brusc, se va face treptat, se va face într-un mod foarte bine calculate.”

surse: antena3.ro, stirileprotv.ro

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement