Actualitate
Număr record de vizitatori la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia: peste 90.000 de turişti în primele opt luni ale anului
În perioada ianuarie-august 2014, mii de oameni, atât turiști cât și localnici au trecut pragul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. În primele opt luni ale acestui an a fost înregistrat un număr record de vizitatori. Astfel, nu mai puțin de 93.088 de oameni au trecut pragul muzeului în aceste luni, o cifră care depășește numărul total de vizitatori, respectiv 90.549, înregistrați pe întreg anul 2013.
Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a fost punct de atracţie pentru vizitatori în primele opt luni ale acestui an, cele mai multe vizite fiind înregistrate în luna august – 30.158 de vizitatori, după cum transmit reprezentanţii instituţiei.
“Această creștere spectaculoasă confirmă o dată în plus contextul în care Cetatea Alba Carolina tinde să devină o destinație turistică din ce în ce mai căutată. De asemenea, nu trebuie omise numeroasele manifestări culturale desfășurate în interiorul Cetății organizate de administrația locală.
Una dintre atracții a fost spectacolul oferit în fiecare vineri de Legiunea XIII Gemina de la Apulum și Lupii Apoulonului, două trupe de reenactment care au luat naștere în urma unor proiecte inițiate de muzeul albaiulian”, mai spun sursele citate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News