Connect with us
Publicitate

Educație

Numărul elevilor confirmați COVID în Alba s-a dublat. Aproape 60 de clase sunt cu activitate online în județ

Publicat

În județul Alba sunt 59 de clase cu activitate față în față suspendată, după ce au fost confirmate cazuri COVID. Numărul elevilor testați pozitiv, dar și al personalului din școli este aproape dublu față de situația de săptămâna trecută.

Majoritatea claselor trecute în online după cazuri COVID sunt de la unități de învățământ din Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Cugir, Aiud, Ocna Mureș și din mediul rural.

Potrivit IȘJ Alba, până luni, 31 ianuarie, în județ erau 509 cazuri de elevi confirmați COVID (față de 260 de cazuri la 21 ianuarie și 16 cazuri în noiembrie). De asemenea, erau 154 de cazuri în rândul personalului angajat în școli (față de 75 în 21 ianuarie și 42 în noiembrie 2021).

Erau înregistrate 59 de clase cu activitate față în față suspendată, după ce 57 de elevi au fost testați pozitiv. Comparativ, cu o săptămână în urmă, erau 25 de clase online.

Potrivit regulilor în vigoare, o clasă trece în online la 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2.

Scenariul 1:

  • Prezență fizică – rata de ocupare la nivel județean a paturilor COVID de cel mult 75%
  • Școală online timp de 10 zile la apariția a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal.

Scenariul 2:

  • Școală online – rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital COVID-19 de peste 75%;
  • Revenirea la școală cu prezență fizică numai după ce rata de ocupare scade sub 70% la nivel județean.

Suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru o perioadă de 10 zile la nivelul unităților de învățământ preuniversitar/conexe, la apariția a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal.

Direcțiile de sănătate publică publică pe site-urile proprii rata de ocupare a paturilor în fiecare săptămână (zi de referință, joi) pe baza datelor din platforma ”Alerte MS”.

Situația la nivel național

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, luni, că 108 şcoli funcţionează în sistem online săptămâna aceasta, precizând că procentul este foarte mic comparativ cu totalul de 17.631 de şcoli din România.

„Sunt 108 şcoli care, pe baza cazurilor de îmbolnăvire (COVID – n.r.), funcţionează în online în această săptămână. Săptămâna trecută au fost 46, dar 108 din 17.631 de şcoli înseamnă totuşi un procent foarte mic”, a declarat Cîmpeanu la Parlament.

Referindu-se la gradul de vaccinare în rândul profesorilor, ministrul a subliniat că acesta este „mult peste 70%”, iar cadrele didactice reprezintă cea mai numeroasă categorie socio-profesională vaccinată împotriva COVID.

„Gradul de vaccinare în rândul profesorilor este mult peste 70%. Este clar cea mai numeroasă categorie socio-profesională vaccinată. Este vorba de 200.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ, iar în rândul elevilor avem un progres de 4000 de elevi vaccinaţi. Au fost 456.000, după o săptămână 460.000, 464.000. Este un progres lent”, a indicat ministrul.

surse: IȘJ Alba, agerpres.ro

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate