Numărul firmelor din județul Alba care și-au suspendat activitatea în primele șase luni din 2022 a fost de 112, în creștere cu 160,47 % comparativ cu aceeași perioadă din 2021, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). 

Publicitate

Județul Alba se află astfel pe primul loc pe țară după dinamica creșterilor, la mare distanță de locul al doilea, ocupat de județul Botoșani, unde a fost înregistrată o creștere cu 55,56% a numărului de firme care și-au suspendat activitatea în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2022 comparativ cu perioada similară din 2021.

La nivel național, în primele şase luni din 2022 şi-au suspendat activitatea 7.190 de companii, în creştere cu 18,98% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, potrivit datelor ONRC.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în intervalul menţionat au fost din Bucureşti, respectiv 740 (în creştere cu 12,29% faţă de primul semestru din 2021), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 355 firme suspendate (în creştere cu 8,56%), Iaşi – 326 firme (+34,16%) şi Neamţ – 290 (+27,19%), scrie Agerpres.

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 41 (în scădere cu 8,89% faţă de prima jumătate a anului trecut), Tulcea – 55 (+22,22%) şi Covasna – 58 (-3,33%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în primele şase luni în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 2.075 (+22,20%), alte activităţi de servicii – 730 suspendări (+7,04%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 642 suspendări (+34,31%).

Publicitate

sursa: onrc.ro, agerpres.ro