Connect with us
Advertisement

Actualitate

Nume noi pentru conducerea Parchetului General şi a DNA. Vezi propunerile ministrului Justiţiei

Publicat

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a nominalizat, joi, doi candidaţi, pentru funcţiile de de procuror general pe lângă ÎCCJ şi de şef al DNA. Este vorba despre Tiberiu Mihail Niţu, care a fost adjunct al procurorului general şi Ioan Irimie, procuror la DNA Cluj.

Pentru şefia celor două instituţii, şi-au depus candidaturile 11 persoane, respectiv şase persoane pentru conducerea DNA şi cinci pentru pentru funcţia de procuror general. Din această listă, Comisia din Ministerul Justiţiei a înaintat ministrului Mona Pivniceru câte două propuneri: Elena Hach şi Tiberiu Niţu pentru funcţia de procuror general, respectiv Dumitrescu Constantin Claudiu şi Irimie Ion, pentru şefia DNA.

Ministrul i-a nominalizat pe Tiberiu Niţu, inspector în cadrul Inspecţiei Judiciare, fost adjunct al procurorului general (a închis dosarele Revoluţiei) şi Ioan Irimie, procuror DNA Cluj, i-a anchetat pe Gabriel Bivolaru şi pe Miron Cosma, a investigat dosarele privind mineriadele de la Stoieneşti şi de la Costeşti.

Propunerile ajung în atenţia preşedintelui României, care va face numirile în funcţii, fiind necesar avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii. Cei doi urmează să preia funcţiile pentru o perioadă de trei ani, cu posibilitatea de prelungire, o singură dată, a mandatului.
Sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement