Connect with us
Advertisement

Abrud

O asistentă din Alba, condamnată pentru distrugere după ce a vandalizat mașina unui fost medic din Câmpeni. Ce s-a întâmplat

Publicat

O asistentă medicală a fost condamnată pentru distrugere, după ce a vandalizat mașina unui fost medic pneumolog din Câmpeni. Mai exact femeia mâzgâlit cu  vopsea neagră mașina medicului, iar toată acțiunea a fost surprinsă de camerele video, amplasate în zonă. 

Deși fapta s-a petrecut în luna septembrie a anului 2019, femeia a fost condamnată de magistrații Judecătoriei Câmpeni, în data de 11 martie 2022, iar motivarea instanței a fost făcută public. 

În document este detaliat pas cu pas, acțiunea asistentei, dar și cum aceasta l-a contactat pe medic și a recunoscut că ea i-a vandalizat mașina.

Ce s-a întâmplat

Medicul a precizat în fața instanței că până la începutul lunii septembrie a anului 2019 a fost angajat, în calitate de medic specialist pneumolog la spitalul de Boli Cronice Câmpeni.

Acesta a mai spus că ca în perioada în şi-a desfăşurat activitatea la Spitalul de Boli Cronice Câmpeni a avut mai multe şicane atât cu personalul, cât şi cu conducerea unităţii, motiv care l-a determinat să îşi dea demisia.

La un moment dat, în data de 2 septembrie 2019 medicul a fost de gardă. Autoturismul, un  Kia Sportage era parcat în fața casei la care locuia. A doua zi a fost anunțat telefonic că mașina i-a fost vandalizată cu vopsea neagră: mai exact au fost stropite cu vopsea capota, farurile, jeanta stânga faţă, oglinzile laterale, geamurile laterale, portierele, se arată în documentul citat.

Câteva zile mai târziu, medicul a precizat că a a fost contactat telefonic de asistenta în cauză, care i-a spus că dorește să discute ceva mai sensibil cu el. Aceștia au discutat la poliție, iar femeia i-a spus că ea este cea care i-a stropit cu vopsea mașina și că o va rezolva la un service auto.

Un minut pentru a-i vandaliza mașina

În timpul anchetei, din imaginile suprinse pe camerele de luat vederi din zonă s-a putut realizat tot ”filmul” faptei. Femeia a avut nevoie doar de un minut pentru a vandaliza mașina medicului.

  • – ora 20:41 – un autoturism marca Peugeot 206 se deplasează din direcţia Abrud spre Câmpeni.
  • – ora 20:53 – autoturismul intră în oraşul Câmpeni din DN 75, pe str. Revoluţiei 1848 şi parchează în parcarea Rio Center.
  • – ora 20:58 – din autoturismul parcat coboară o persoană, posibil femeie, îmbrăcată într-o geacă de culoare deschisă, lungă, aproape de genunchi, având gluga trasă pe cap şi mâinile în buzunare, pantalon de culoare închisă (posibil negru). Persoana se deplasează cu precauţie ( priveşte stânga- dreapta) în zona unde se găseşte parcat auto;
  • – ora 21:21 – persoana descrisă mai sus se apropie de auto, pe partea dreaptă, scoate mâna stângă din buzunar şi efectuând mişcări în zig-zag, se deplasează prin faţa maşinii pe partea dreaptă, apoi revine în partea din faţă, observându-se că are în mână un recipient negru.
  • – ora 21:22 – persoana în cauză se îndepărtează de auto  şi revine la autoturismul aflat în parcarea Rio Center;
  • – ora 21:26 – autoturismul marca Peugeot se pune în mişcare, deplasându-se în sens invers, pe str. Revoluţiei 1848 până în DN 75 în direcţia Abrud, unde este surprins de camerele de supraveghere la ora 21:37.

Pedeapsa primită

Magistrații nu au acceptat apărarea femeii și au concluzionat că aceasta a vrut să se răzbune pe medic. Pentru fapta sa în data de 11 martie 2022, magistrații Judecătoriei Câmpeni au condamnat-o pe femeie la o amendă penală de 5400 de lei dar și plata a 2000 de euro, prejudiciu nepatrimonial.

Decizia Judecătoriei Câmpeni nu este definitivă și poate fi atacată la instanța superioară.

sursă foto: Facebook Spitalul Boli Cronice Câmpeni

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement