O casă veche din Abrud, aflată în stare proastă de conservare, va fi strămutată la Complexul National Muzeal Astra din Sibiu. Anunțul a fost făcut de reprezentanții primăriei. 

Aceștia lucrează la documentație istorică dar și la obținerea avizelor pentru strămutare.

Publicitate

Primaria Orasului Abrud a facut demersuri oficiale pentru salvarea casei aflată în stare foarte proastă de conservare si situata pe strada Detunata nr. 25, inclusă în Lista Monumentelor Istorice și aflată în proprietate privată - fără ca deținătorul să aibă posibilitatea financiară de a o restaura.

O casă veche din Abrud va fi strămutată la Muzeul Astra din Sibiu

Astfel, această casă specifică arhitecturii vechi a Abrudului va fi recuperată și amplasată în expoziția din aer liber de la Complexul National Muzeal Astra din Sibiu - cea mai importantă instituție ecomuzeală din România.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În prezent, după acordurile realizate între deținătorul imobilului (persoana fizică) și instituția muzeală - cu sprijinul Primariei orașului Abrud, se lucrează la studiul istoric de documentare arhitecturală si urbanistică, iar după obtinerea avizelor necesare pentru strămutarea monumentului se vor efectua lucrările propriu zise de demontare, conservare, transport si reconstituire în cadrul ecomuzeului din Dumbrava Sibiului.

Toate demersurile si etapele de intervenție se efectuează cu respectarea legislației in vigoare, pentru protejarea monumentelor istorice, prin specialiști si experți în domeniul protejării patrimoniului cultural care să asigure respectarea avizelor si sub supravegherea DJC Alba, pentru a fi asigurate toate condițiile specifice conservării-restaurării si valorificării muzeale a acestui obiectiv, au precizat reprezentații Primăriei Abrud.

Publicitate