Connect with us
Advertisement

Actualitate

O companie chineză care lucrează pentru Tesla și Volkswagen va produce o baterie pentru mașini electrice care va rezista 16 ani

Publicat

O companie chineză care lucrează pentru Tesla sau Volkswagen a anunțat că va produce o baterie pentru mașini electrice care îi va permite să funcționeze 16 ani sau aproximativ 2 milioane de kilometri, față de o durată medie de viață actuală de opt ani sau de circa 242.000 de kilometri, conform Bloomberg.

Bateria va fi produsă de către compania Contemporary Amperex Technology (CATL), care are sediul la Ningde (sud-estul Chinei) și care este cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume.

Dublarea duratei de viață de la opt ani la 16 ani reprezintă un factor – cheie pentru industria mașinilor electrice, bateria putând fi astfel reutilizată și pentru un al doilea vehicul.

Acest lucru ar reduce cheltuielile legate de folosirea mașinii și reprezintă un pas important pentru o industrie care încearcă să recupereze, pe de-o parte, scăderea vânzărilor în urma crizei provocate de COVID-19, și, pe de altă parte, reducerea subvențiilor oferite de guverne în contextul prăbușirii prețului petrolului.

„Noua baterie va costa cu aproximativ 10% mai mult față de bateriile utilizate deja la vehiculele electrice”, precizează Zeng Yuqun, fondator și președinte al CATL, ”dar dacă cineva lansează o comandă, noi suntem gata să începem producția”.

Pierderea puterii bateriei și obligativitatea înlocuirii acesteia după doar câțiva ani sunt printre principalii factori care împiedică achiziționarea de vehicule electrice de către consumatori.

Cursa pentru crearea unei baterii cât mai puternice a început de ani buni. Anul trecut, Tesla a anunțat că intenționează să producă o baterie capabilă să funcționeze un milion de kilometri, în timp ce General Motors Co. a declarat luna trecută că este pe cale să realizeze acest lucru.

Deși criza provocată de coronavirus a redus în acest an vânzările de mașini electrice, analiștii sunt de părere că la începutul lui 2021 cererea va crește semnificativ.

Se estimează că mașinile electrice vor reprezenta anul viitor până la 8,1% din totalul vânzărilor de mașini din China și de până la 5% în Europa.

Sursă: G4Media.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement