Comuna Almașu Mare din județul Alba are activitatea blocată, din cauza faptului că nu are buget aprobat, nici până la jumătatea anului 2026, spune primarul localității, Zaharie Aron (PNL). 

Edilul a precizat pentru alba24.ro că sunt cinci consilieri locali care se opun permanent inițiativelor acestuia, privind bugetul comunei și nivelul taxelor și impozitelor. Primarul spune că va solicita rezolvarea situației în instanță, pentru că nu pot fi făcute plăți ori încasări de taxe și impozite, de la începutul anului.

Publicitate

”Marți a fost a 17-a ședință de Consiliu Local, a fost propusă aprobarea bugetului comunei Almașu Mare, o comună cu circa 1000 de locuitori. Cei cinci consilieri au lipsit, așa că nu s-a putut vota. Bugetul include cheltuielile cu utilități, cele pentru primărie, școală, cultură, culte.

Nu putem plăti plăti salarii, asistenții persoanelor cu handicap. În plus, în fiecare lună primim preaviz de la Electrica, riscăm să nu mai avem curent la clădirile publice sau iluminat stradal”, a declarat primarul Zaharie Aron, pentru alba24.ro.

Publicitate

Potrivit primarului, până acum s-a încercat de patru ori aprobarea în CL a bugetului local pe 2026, de 17 ori stabilirea impozitelor și taxelor locale, respectiv de cinci ori reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, potrivit noii legislații.

Cinci din cei 9 consilieri locali s-ar opune proiectelor inițiate de edil.

Referitor la taxele și impozitele locale, primarul spune că hotărârea aprobată de Consiliul Local în 31 martie 2026 nu a îndeplinit criteriile de legalitate, iar Instituția Prefectului Alba a solicitat revocarea acesteia, fapt confirmat și de reprezentanții instituției județene.