Connect with us
Advertisement

Eveniment

O excursie în Olanda a dus la trimiterea în judecată a unui bărbat din Alba. A ajuns în instanță după ce a fost tras pe dreapta

Publicat

Un bărbat din Alba care a fost tras pe dreapta de polițiștii rutieri, pe Autostrada A10, pe raza județului, s-a ales cu un dosar penal, iar apoi cu o condamnare. 

Este vorba despre un dosar care a primit o decizie din partea magistraților Judecătoriei Aiud, în data de 21 octombrie 2024. Obiectul dosarului a fost conducerea sub influența substanțelor psihoactive.

Mai exact, în data de 20 mai 2023, șoferul a fost tras pe dreapta de polițiștii rutieri. Acesta a fost testat pentru droguri cu aparatul drugtest, iar testul a ieșit pozitiv pentru THC, substanța activă din canabis.

În fața instanței, bărbatul a spus că ”în perioada 20-24 aprilie 2023 s-a aflat într-o excursie în Olanda unde a fumat două țigări cu cannabis, întrucât consumul unor astfel de substanțe este legal în acest stat. Acesta mai arată că de la acel moment nu a consumat alte substanțe psihoactive și după atâta timp de la consum a apreciat că abilitățile sale de a conduce nu mai sunt afectate, neștiind că substanța rămâne în organism, în funcție de metabolismul fiecărei persoane, pentru o perioadă atât de îndelungată”, se arată în motivarea instanței.

Ce decizie au luat magistrații

Mai mult de atât toate probele depuse la dosar au precizat faptul că nu au existat urme care să arate că bărbatul ar mai fi consumat droguri. De asemenea nu au fost găsite substațe psihoactive asupra sa. Când a fost tras pe dreapta acesta nu prezenta semne ale unui consum recent de droguri și nici părea a fi afectat sau sub efectul unei substanțe.

Totuși pentru că a fost testat pozitiv, pentru cannabis, acesta a ajuns în fața instanței. La mai bine de un an de la momentul opririi în trafic, bărbatul a fost condamnat.

Acesta a primit o pedeapsă de 11 luni de închisoare cu amânare. Momentan decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel, la instanța superioară.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Ana Dorina

    sâmbătă, 26.10.2024 at 09:34

    Suspendarea permisului pe 10 ani este cea mai buna masura.mai buna decat inchisoarea cu suspendare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement