Eveniment
O femeie a stat trei ore la UPU Alba Iulia deși suferă de Scleroza Multiplă. A solicitat consultul unui neurolog dar a fost trimisă acasă
O pacientă care suferă de Scleroza Multiplă, a stat 3 ore la UPU Alba, de la ora 12.00 noaptea până la ora 3.00 dimineața. Medicul de gardă nu a chemat neurologul ca sa consulte pacienta de SM, ba din contra a trimis-o acasă, ea fiind în puseu și în dureri groaznice. Evenimentul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, ne spune un cititor Alba24.
Acesta a mai precizat că „Recomandarea pe care pacienții o primesc de la spital este sa „încerce” să vină la UPU până la ora 16:00.”„
Legat de acest eveniment, președintele Asociației SM Speromax Alba a făcut o sesizare managerului Spitalului Județean Alba prin care îi aduce la cunoștință cele întâmplate pentru a analiza situația și a lua măsurile necesare.
„Către : Spitalul Județean de Urgență Alba
În atenția : Managerului Nicoleta Coșarca / șef UPU dr. Crișan Aurel
Referitor : Sesizare
Prin prezenta va aducem la cunoștința faptul ca doamna Gaiu Daniela Diana, CNP………………………., membru al Asociația SM SPEROMAX ALBA, ne-a sesizat că a fost parte într-un incident petrecut în noaptea de miercuri spre joi, 26.07.2017 – 27.07.2017, orele 23:38-2:00, în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalul Județean de Urgență Alba. Aceasta ne-a relatat că odată adusă cu Ambulanța, după triaj, a solicitat medicului de gardă al Unității de Primiri Urgențe(DR Gheorghiu Calin) să fie consultată de un medic neurolog deoarece era în puseu, iar după trei ore de așteptare același medic a externat-o, neluând în considerare solicitările acesteia. Astfel pacienta a fost a fost trimisă acasă cu diagnosticul de colita biliara, medicul de gardă ignorând atât solicitările pacientei cât și scrisoare medicala emisa de Spitalul Clinic de Urgenta Cluj Napoca – Clinica Neurologica secția I, care indica diagnosticul de Scleroză Multiplă și posibilitatea ca aceasta să fie în puseu.
Având în vedere prevederile Acordului de colaborare încheiat între Spitalul Județean de Urgență Alba și Asociația SM Speromax Alba, avem marea rugăminte de a se analiza incidentul comunicat de noi și de a se lua măsurile necesare.
Vă mulțumim,”
Preşedinte Asociația SM Speromax Alba,
Dragoş Zaharia
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Vasile d
duminică, 30.07.2017 at 11:04
Am fost acol când un bărbat avea piciorul rupt și de la ora 6 dimineața nu âi sa făcut nimic nici la ora 19 seara … gunoaie ….. te lasă sa mori pt nu se da b..
CIUFU
duminică, 30.07.2017 at 14:29
AVETI DREPTATE FRATILOR
SAPTAMINA TRECUTA AM FOST CU NEPOATA SI AM AJUNS LA ORA 17 SI A FOST PRIMITA DE MEDICUL DE GARDA LA ORA 2045.
CICA ZICEAU CA LA ORA 20 SE SCHIMBA TURA SI NU MAI IAU ALTE URGENTE.
FIIND CU DURERI MARI MAI FOLOSEA CHIUVETA SI O ANGAJATA DE LA MUNCA DE JOS O ATENTIONATO SA NU MAI FACA MIZERIE, RUSINE SAI FIE CA PENTRU ASTA E PLATITA.
DACA II PLACEA SCOALA ERA IN ALTA PARTE SI LUCRA CU PIXU SAU BUTOANELE.