Eveniment
O femeie care a bătut o polițistă, judecată la Alba Iulia pentru ultraj. Era beată și asculta muzică tare
O tânără din Hunedoara a primit o pedeapsă cu amânare după ce a bătut o polițistă care intervenea în urma unui apel la 112, făcut chiar de agresoare. În urma deciziei de la Judecătoria Hunedoara, dosarul pentru ultraj s-a mutat pe rolul instanței superioare, la Curtea de Apel Alba Iulia.
Mai exact, în miez de noapte, B. A., mama a trei copii, dintre care unul de 4 luni, aflată sub influența băuturilor alcoolice, asculta muzică la un volum ridicat. Potrivit motivării instanței, femeia obișnuia după ce consuma alcool să dea muzica tare, chiar dacă deranja restul vecinilor, aceasta stând într-un apartament la etajul 4 al unui bloc din Hunedoara.
În noaptea de 1 spre 2 aprilie 2020, vecinii sătui de deranjul provocat de femeie au apelat la 112, iar o patrulă de polițiști s-a deplasat la apartamentul femeii.
Printre polițiști se afla și A.E.S. Ajunși în fața blocului polițiștii au auzit muzica și implicit deranjul pe care femeia îl făcea în jurul orei 23.40.
Polițiștii au ajuns la etajul al patrulea, dar muzica nu se mai auzea, totuși, aceștia au bătut la ușă pentru a discuta cu femeia, ea fiind cunoscută pentru deranjarea vecinilor.
Potrivit motivării instanței femeia se afla în stare de ebrietate și nega că a ascultat muzică. Acesta a devenit recalcitrantă și a fost calmată cu greu de polițiști.
După un timp femeia a sunat la 112 și a reclamant că a fost agresată de polițiști, dar nicio patrulă nu s-a deplasat la aceasta.
În jurul orei 1.15, femeia a sunat iar la numărul de urgență și a reclamat un scandal.
La fața locului s-a deplasat o patrulă din care facea partea și polițista bătută.
Când au ajuns la fața locului, femeia a început să îi în jure pe polițiști, iar pe unul dintre ei i-a lovit cu piciorul. Atunci oamenii legii au încercat să o imobilizeze, dar în tot procesul, femeia a prins-o de păr pe polițistă și a lovit-o cu palmele peste față.
Un polițist ”a încercat să o imobilizeze pe inculpată, iar persoana vătămată a încercat să îl ajute, ocazie cu care inculpata a prins-o de păr și a tras-o în apartament, unde a lovit-o cu palmele peste față”, se arată în motivarea instanței.
Până la urmă polițiștii au reușit să o imobilizeze și încătușeze pe femeie.
Pentru fapta sa femeia a fost condamnată la 7 luni de închisoare cu amânare pentru ultraj de magistrații Judecătoriei Hunedoara.
Deoarece decizia nu a fost definitivă, în cauză a fost formulat un apel, iar dosarul s-a mutat pe rolul instanței superioare la Curtea de Apel Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News