O femeie care și-a scos copiii la cerșit în mai multe locuri publice din Alba Iulia a fost trimisă în judecată
O femeie care și-a scos copiii la cerșit în mai multe locuri publice din Alba Iulia va fi judecată pentru folosirea minorului în scopul cerșetoriei. Dosarul a trecut de cameră preliminară în data de 5 martie 2026, însă faptele sunt mult mai vechi, din anul 2022 și 2023.
Publicitate
În motivarea instanței, magistrații Judecătoriei Alba Iulia au notat pe scurt faptele comise de femeie și când au avut acestea loc.
Potrivit documentului citat:
- în data de 01 iulie 2022, în jurul orei 11:53, în timp ce se afla în zona Pieței Agroalimentare din Cetate, a apelat la mila publicului pentru a obține foloase materiale, folosindu-se în acest scop de patru minori.
- în data de 1 iulie 2022, în jurul orei 14:20, în timp ce se afla în fața societății comerciale Profi, a apelat la mila publicului pentru a obține foloase materiale, folosindu-se în acest scop de trei minori.
- în data de 27 iulie 2022, în jurul orei 12:15, în timp ce se afla în faţa centrului comercial Mercure City Center din Alba Iulia a apelat la mila publicului pentru a obține foloase materiale, folosindu-se de doi minori.
- în data de 16 decembrie 2022, în jurul orei 16:05 în timp ce se afla pe Bld. Republicii din Alba Iulia, a apelat la mila publicului pentru a obține foloase materiale, folosindu-se în acest scop de o minoră în vârstă de 7 luni.
- în data de 14 aprilie 2023, în jurul orei 11:45 în timp ce se afla în Oarda de Jos, în faţa unui magazin a apelat la mila publicului pentru a obține foloase materiale, folosindu-se în acest scop de două minore.
Publicitate
Pentru faptele sale femeia a fost trimisă în judecată. Momentan nu a fost fixat un prim termen de judecată.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)