Actualitate
O femeie de 35 de ani din Aiud, fără permis de conducere, a intrat cu maşina într-un TIR. Avea 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat
O femeie în vârstă de 35 de ani din Aiud este cercetată de poliţişti după ce a produs un accident, aflată la volanul unei maşini, fără a deţine permis de conducere şi cu 1,15 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Accidentul s-a produs joi dimineaţa şi s-a soldat doar cu pagube materiale, însă femeia a părăsit locul faptei.
Joi, la ora 05.03, Poliţia municipiului Aiud a fost sesizată cu privire la producerea, pe raza localităţii, a unui accident rutier soldat cu pagube materiale.
Ca urmare a verificărilor efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a stabilit faptul că Bianca L., de 35 de ani, din Aiud, în timp ce conducea un autoturism, proprietatea lui Gheorghe M., nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire”, nu a acordat prioritate de trecere şi a lovit unui autotractor, care tracta o semiremorcă, ansamblu condus regulamentar, de Florin B., de 27 ani, din judeţul Olt.
Imediat după producerea accidentului, Bianca L., a părăsit locul producerii evenimentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificată ulterior pe o stradă din Aiud.
Cu ocazia identificării, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,15 mg/litru alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condusă la Spitalul Municipal Aiud, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, din verificări poliţiştii au stabilit faptul că Bianca L., nu deţine permis de conducere valid pentru nici o categorie de autovehicule.
Faţă de femeie se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 grame/litru alcool pur în sânge şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei, accident produs ca urmare a unei infracţiuni . Faţă de Gheorghe M., proprietarul autoturismului , condus de Bianca L., pasager pe locul din dreapta al autovehiculului condus de aceasta, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de încredinţarea cu ştiinţă a unui autovehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care se află sub influenţa alcoolului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News