O femeie din Aiud a sunat la 112 și a spus că a fost amenințată și bătută de către concubin. Ce măsuri au luat polițiștii
Un bărbat din Aiud s-a ales cu un ordin de protecție și este cercetat pentru violență în familie dar și amenințare după ce și-a bătut concubina și a amenințat-o cu moartea.
Femeia a sunat la 112 și a anunțat fapta, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii din Aiud. Cazul a fost făcut public de reprezentații IPJ Alba, într-un comunicat de presă emis duminică, 8 ianuarie.
Potrivit IPJ Alba, la data de 6 ianuarie 2023, o femeie de 53 de ani, din Aiud, a sesizat Poliția Municipiului Aiud, prin 112, cu privire la faptul fost agresată de partenerul său.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 53 de ani, și-ar fi lovit concubina și ar fi amenințat-o, cu moartea.
În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, iar agresorului i-a fost interzis să se apropie de femeie.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)