Connect with us

Eveniment

O femeie din Alba, grav bolnavă și-a căutat dreptatea în instanță. A dat în judecată comisia de evaluare a persoanelor cu handicap

Publicat

O femeie din Alba, în vârstă de 71 de ani, diagnosticată cu Alzheimer, a fost nevoită să apeleze la instanță pentru a beneficia de asistent personal. 

Mai exact este vorba despre un calvar prin care persoanele cu afecțiuni serioase trebuie să treacă pentru obținerea unui certificat de handicap. Persoana în cauză sau aparținătorii trebuie să dea în judecată comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap, pentru ca pacientul să fie încadrat la gradul de handicap cu asistent personal. 

Asta s-a întâmplat și în acest caz, unde femeia în vârstă 71 de ani a fost încadrată la handicap grav, dar fără asistent personal. În data de 3 iunie 2025, magistrații Tribunalului Alba s-au pronunțat în acest caz.

Femeia a contestat faptul că a fost încadrată în mod eronat în grad mediu de handicap, deși expertiza medico-legală și ancheta socială demonstrau că are nevoie de supraveghere și sprijin permanent.

În decizia atacată, Comisia Superioară a redus inclusiv valabilitatea certificatului de la permanent la 12 luni, în contradicție cu propria soluție anterioară privind contestația reclamantei.

Mai exact, comisia a respins inițial solicitarea reclamantei de a fi încadrată în grad de handicap grav cu asistent personal, motivând că afecțiunile și disfuncționalitățile prezentate nu se încadrează în criteriile pentru acordarea acestui grad.

Pe baza documentelor s-a considerat că deteriorarea cognitivă este moderată, iar autonomia este doar parțial afectată, motiv pentru care a fost acordat gradul mediu de handicap, cu revizuire la 12 luni.

Ce au decis magistrații Tribunalului Alba

Instanța i-a dat câștig de cauză femeii. Tribunalul a reținut că, potrivit anchetei sociale și expertizei, reclamanta: necesită supraveghere permanentă, este total dependentă în activități de bază și complexe, și suferă de demență severă.

Drept urmare a obligat autoritatea să emită o decizie nouă de încadrare în grad grav cu asistent personal.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel la instanța superioară.
 

 

Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. pilu

    joi, 12.06.2025 at 13:19

    Mă mir că Justiţia mai lucrează în Romania şi pentru amărăştean.Cred că e un caz izolat.

  2. Petru

    joi, 12.06.2025 at 20:55

    ,,MAREA COMISIE DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP”, ar trebuii să se reevalueze. Nu este primul caz mediatizat în presă și sunt cunoscute și alte cazuri. Vai Românie,Românie.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.