Connect with us
Advertisement

Eveniment

O femeie din Alba umilită și amenințată că i se va arde fața la aragaz și-a iertat agresorul, în fața judecătorilor din Blaj

Publicat

Umilită, agresată, obligată să stea în genunchi și amenințată că i se va arde fața la aragaz: calvarul unei femei din Alba, descris de magistrații Judecătoriei Blaj, într-o motivare a instanței. 

Este vorba despre renunțarea la emiterea unui ordin de protecție, după ce femeia agresată a renunțat la emiterea măsurii. 

Mai exact, este vorba despre unul dintre zecile de cazuri de violență domestică înregistrate lunar în Alba, unde în multe dintre ele femeile agresate își iartă iubitul, soțul, sau concubinul violent.

Fapta care a ajuns în atenția anchetatorilor s-a petrecut în seara de 27 ianuarie 2023, iar cererea de renunțare la emiterea ordinului de protecție a avut loc în data de 1 februarie 2023.

Motivarea instanței a fost făcută publică, fiind disponibilă pe portaul rejust.ro.

Potrivit motivării instanței, în data de 27.01.2023, a fost emis ordinul de protecţie ordin care a fost confirmat de către procuror.

”În cuprinsul cererii formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj, s-a arătat că, la data de 26.01.2023, ora 21:50, în urma unui conflict existent între victima și bărbat, apărut pe fondul dorinţei victimei de a încheia relaţia de concubinaj, acesta din urmă a pătruns, fără drept, în incinta locuinţei victimei, situate în Blaj.

În continuare, agresorul, a prins-o pe victimă cu mâna în zona pieptului, de halatul pe care îl purta şi a tras-o pe aceasta cu forţa şi a pus-o să stea în genunchi, adresându-i ameninţări cu acte de violenţă, în speţă „ o sa îţi ard faţa la aragaz.

” Victima i-a solicitat în repetate rânduri să părăsească incinta apartamentului, însă a refuzat acest lucru, ameninţând-o cu acte de violenţă şi proferarea unor expresii jignitoare. Toate acţiunile numitului, i-au creat persoanei vătămate o stare reală de temere”, se arată în motivarea instanței.

Deși procurorii au cerut ca bărbatului să nu îi mai fie permis prin lege să se apropie de femeie, să o contacteze, pentru o perioadă de timp, femeia nu a dorit acest lucru.

După cererea femeii, magistrații din Alba au admis renunțarea la emiterea unui ordin de protecție pe numele bărbatului.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement