Connect with us
Advertisement

Aiud

O femeie din Alba, victimă a violenței domestice, audiată de instanță pe WhatsApp. Ce au decis judecătorii

Publicat

Ordinele de protecție sunt singurele măsuri pe care statul român le poate lua pentru a proteja victimele violenței domestice. Însă pentru a fi puse în practică, acestea trebuie emise de o instanță de judecată.

Dacă victima nu se poate prezenta în fața judecătorilor, magistrații găsesc noi metode de audiere. Este și cazul unei femei din Teiuș, care a fost audiată de magistrații Judecătoriei Aiud prin aplicația WhatsApp. 

Este vorba despre o femeie din Teiuș care nu a mai suportat episoadele de violență domestică ale concubinului și a mers la poliție pentru a raporta ce se întâmplă. În data de 18 iulie 2022, magistrații din Aiud au emis un ordin de protecție.

Potrivit motivării instanței, motivare disponibilă pe rejust.ro, femeia a declarat prin WhatsApp că: ”în ultimul timp am tot avut probleme în casă cu concubinul meu, el nu mai mergea la lucru, era tot acasă, consuma foarte mult alcool. Acesta îmi tot cerea bani pentru a-și cumpăra alcool, iar din cauza faptului că nu voiam să-i dau bani pentru alcool, ne certam, erau scandaluri în casă”, a precizat aceasta.

Mai mult de atât, în urmă cu mai bine de o lună a fost lovită cu pumnul în cap de către bărbat. Însă a mers la poliție pentru o faptă petrecută în cursul săptămânii trecute.

Atunci, potrivit instanței, femeia a precizat că: ”ne-am certat pentru 3 lei și a aruncat de pe o masă cu lucruri în mine: cu o sticla de plastic, pahar, scrumieră, m-au deranjat jignirile pe care mi le-a adus de față cu copii”.

Avocatul agresorului a precizat în instanță că nu ar fi nevoie de un ordin de protecție.

”Avocatul pârâtului-agresor solicită respingerea ordinul de protecție având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi emis acest ordin de protecție, având în vedere că pârâtul din declarația dată și din audierea părții vătămate, acesta nu a manifestat acte de violență care să-i pună viața in pericol.

Aceasta nu a fost amenințată, iar toate motivele invocate de către victimă sunt motive de divorț, care sunt certuri, jigniri, sunt acte de violență care nu îi pun acte de violență și nu îi creează stare de pericol așa cum a declarat pârâtul polițiștilor”, se arată în motivarea instanței.

Ce au decis magistrații

Judecătorii din Aiud au considerat că este nevoie de un ordin de protecție pentru femeie. Drept urmare au emis un ordin de protecție pe o durată de două luni. Mai exact bărbatul va fi evacuat din locuință și nu are voie să se apropie la mai puțin de 25 de metri de femeie, sau de locul de muncă al acesteia.

Decizia din data de 18 iulie nu este definitivă și poate fi atacată în apel în termen de 3 zile.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement